Contracte semnate pentru alte două loturi de lucrări de modernizare a drumurilor județene de pe culoarul de nord al Văii Mureșului

Joi, 03 iunie 2021, la sediul Consiliului Județean Hunedoara s-au semnat contractele de execuție pentru lucrările de modernizare a drumurilor județene cuprinse în loturile 1 și 3 din cadrul Culoarului Trafic Mureș Nord.

În urma finalizării procedurilor de achiziție, au fost atribuite contractele de lucrări după cum urmează:

  • Pentru LOTUL 1 (24,902 km) – DJ 706 A: Ilia – Brănișca (DN 76) – Băița – Ormindea – DN 76, tronsonul Ilia – Bejan (DN 76) km 0+000 – 18+782 și DJ 761: Șoimuș – Bârsău – Certeju de Sus – Săcărâmb – Geoagiu Băi, tronsonul Șoimuș (DN 76) – Bârsău (intersecția cu DJ 107A) km 0+050 – 6+120. Contractant: Asocierea formată din SC STRADE CONSCOM SRL – SC MANO SPRINT SRL – SC ORION REBECA SRL – SC OPR ASFALT SRL – SC DIMEX 2000 COMPANY SRL. Valoarea contractului: 41.279.818,93 fără TVA.
  • Pentru LOTUL 3 (11,297 km) – DJ 705: DN 7 – Geoagiu – Balșa – Almașu Mic de Munte – limită județ Alba, tronsonul DN 7 – Geoagiu – intersecția cu DJ 705H km 0+000 – 8+905 și DJ 705H: DJ 705 (km 8+905) – Geoagiu Băi, tronsonul intersecție DJ 705 – Geoagiu Băi (sens giratoriu) km 0+000 – 2+392. Contractant: Asocierea formată din SC PROACTIV SRL – lider și SC OPR ASFALT SRL și OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A si SC METALPROD WEST SRL. Valoarea contractului: 24.554.677,89 fără TVA.

Principalele soluții tehnice propuse îmbunătățirea elementelor geometrice și consolidarea structurii rutiere: refacerea și completarea structurii rutiere în zonele cu defecțiuni; realizarea sistemului rutier în soluții tehnice cu 2 straturi noi de mixturi asfaltice, în conformitate cu standardele în vigoare și traficul rutier; amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale doar în limita cadastrală a drumului județean proiectat; intersecțiile cu drumurile de exploatare și comunale se vor realiza pe amplasamentul existent, lucrările de amenajare a intersecțiilor constând în prevederea de racordări la marginea părții carosabile; amenajarea de podețe la drumuri laterale unde nu este asigurată continuitatea scurgerii apelor apelor în lungul drumului; refacerea semnalizării rutiere și amenajarea de parapete de siguranță; lucrări de aducere la starea inițială a terenului. De asemenea sunt prevăzute o serie de lucrări la poduri, după cum urmează: realizare pod nou pe DJ 706 A la km 2+805 (2+768 conform SF) peste Râul Sârbi; realizare pod nou pe DJ 706 A la km 9+158 peste Râul Boz, inclusiv demolarea pilei vechi din albie; reabilitare pod existent pe DJ 705 la km 3+435 peste Râul Mureș; reabilitare pod existent pe DJ 705 la km 5+437 peste Valea Geoagiului.

Pentru ambele contracte, perioada de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni.

„Vreau să îi asigur pe locuitorii județului Hunedoara că nu voi permite niciun rabat de la acest proiect. I-am avertizat pe contractanți că nu vom fi de acord cu prelungirea termenelor, că vom fi prezenți pe șantier și că vom fi atenți la modul în care se vor derula lucrările. În cazul în care nu se vor respecta prevederile contractuale, vor exista penalități. Amplasamentul poate fi predat săptămâna viitoare, deci lucrările pot începe. Le mulțumesc colegilor mei, domnului Costel Avram, domnului Ion Bădin și membrilor unității de implementare a proiectului pentru efortul depus”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

La rândul său, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram apreciază că acest proiect va asigura condiții de trafic la nivel european pe un drum județean extrem de important de pe raza județului Hunedoara. ”Proiectul de investiții pentru modernizarea culoarului rutier Mureș Nord intră în linie dreaptă. Am participat astăzi, alături de conducerea CJH, la semnarea celorlalte două contracte de execuție ale acestui proiect care aduce, în total, 118.707.009 lei fără TVA, pentru modernizarea acestei importante rețele de drumuri județene. Mă bucur că, la elaborarea proiectului prin care am reușit să atragem importante fonduri europene, am putut că contribui și eu. Odată cu semnarea contractelor de execuție, predăm amplasamentul firmelor constructoare și, în termen de 20 de luni, pe o lungime de peste 70 de km din rețeaua de drumuri județene hunedorene de pe Valea Mureșului se va circula la standarde de calitate europene. Promisiunea constructorilor este însă aceea că lucrările se vor finaliza și mai repede, întrucât evoluția prețului la materialele de construcții nu le permite nici lor să tărăgăneze în vreun fel lucrările, ba chiar impune o creștere a ritmului de execuție. Sigur că, pe perioada lucrărilor, va exista și un disconfort cauzat de activitatea de șantier pentru participanții la trafic și pentru locuitorii din localitățile de pe acest culoar rutier, pe care îi rog de pe acum să manifeste înțelegere, asigurându-i că, la final, aceste investiții își vor demonstra utilitatea pentru mulți ani de-acum înainte. Iată că munca în echipă și banii europeni fac posibilă misiunea noastră de a dezvolta județul Hunedoara. Să trecem deci, la treabă !”, a declarat Costel Avram.

Obiectivul principal al proiectului este modernizarea și reabilitarea (pentru îmbunătățirea parametrilor relevanți, creșterea vitezei, siguranței rutiere, portanței etc.) a 70,138 km de drumuri județene din care 4,289 km relocaţi de CNAIR care asigură conectivitatea cu rețeaua TEN-T (Autostrada A1 și magistrala CF 200 Curtici-Arad-Simeria), conform documentației tehnico-economice aprobate, până la finalul proiectului.

Reamintim că miercuri, 02 iunie 2021, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru lotul 2, județene în lungime totală de 33,939 km: DJ 107A limită județ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău. Contractul pentru lotul 2 (33,939 km) a fost atribuit SC STRABAG SA, valoarea fiind de 52.872.512,43 fără TVA.

Valoarea totală a contractelor de lucrări pe cele trei loturi este de 118.707.009,25 lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.