Daily Archive: vineri, iunie 11, 2021
Cultură
Te-ai dus să aduci un vânt de primăvară Desculță, ca un cânt divin de vară Și-n urmele pașilor tăi fierbinți Au răsărit flori și pentru sfinți Ai fost o …
Administrație
Este cât se poate de evident faptul că, în prezent, orașul Uricani are în execuție cel mai amplu proiect de reabilitare a blocurilor de locuințe din regiunea Văii Jiului. …
Politică
Seria alegerilor interne din PNL a debutat în județul Hunedoara, primele organizațiile care și-au ales liderii fiind cele din Valea Jiului. Organizațiile din Valea Jiului au fost convocate joi, …
Cultură
”Noaptea Muzeelor” găsește deschise și instituțiile muzeale de la Deva și Brad ale Muzeului Civilizației dacice și Romane din Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Astfel, sâmbătă, 12 …
Stiri la zi
Muzeul Castelul Corvinilor va fi gazda vizitatorilor săi care-și doresc să participe la un eveniment care implică întâlnirea cu istoria, dar și cu tinerii, eveniment derulat în cadril programului …
Anunțuri
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 14 iunie 2021, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 17:00. Zonele afectate: Cartier Sohodol, str. Paroșeni, …
Stiri la zi
Cele mai importante meciuri de fotbal ale anului, așteptate cu emoție de suporteri, se apropie cu pași repezi, iar Shopping City Deva a pregătit cadrul perfect pentru o experiență …
Stiri la zi
Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva informează că, începând de vineri, 11 iunie 2021, Complexul Aqualand Deva este deschis pentru public. Toți cei care se hotărăsc să …
Cultură
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 17 iunie 2021, ora 1300, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din …
Stiri la zi
În fiecare an, la 40 de zile de la Paște, eroii care au căzut pe front, în marile războaie mondiale ale secolului trecut, pentru țară și pentru popor, sunt …
Educație
Sunt deja câțiva ani buni de când Asociația Information & Quality Education din Valea Jiului, condusă de Laura Lupu Dima, fiica remarcabililor profesori Margareta și Nicolae Dima, și-a asumat misiunea …
Administrație
Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor fi implicate în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Anunțul a fost făcut chiar de către Prim-ministrul Guvernului României, Florin Cîțu, în cadrul …
Stiri la zi
Câteva sute de vulcăneni s-au alăturat autorităților publice locale din municipiul Vulcan, participând la seria de evenimente organizate în această localitate în cinstea Eroilor Neamului. Ca de obicei, aceste …