Te-ai dus ! / O poezie de Dorel Neamțu

Te-ai dus să aduci un vânt de primăvară
Desculță, ca un cânt divin de vară
Și-n urmele pașilor tăi fierbinți
Au răsărit flori și pentru sfinți
Ai fost o amintire pentru o zi
Ca un deșert ce nu se va sfârși
In miez de noapte te-ai întors zâmbind
Că norul cel vedem în veci plutind
Și-n pragul sărutărilor de ieri
Stăteau doi greieri ca doi grăniceri
Era o cunună de râuri ce spumega
Ca un șirag lung de vise ce tot cobora
Pe buzele tale ca un sfânt miracol
Ce-mi împleteau destinul ca un oracol
Pe flori de busuioc adormim ușor
Ca niște fulgi de soare și de amor
Simțim minunea ce ne tot cuprinde
Și cerul de la steaua ta , iar se aprinde
Pe valuri de răcoare ca într-un câmp deschis
Plutim ca-n șezători, îmbrățișați in vis
Dintr-un sărut facem cărări in noapte
Ce plimbă în taină ale noastre șoapte
Pierduți în depărtarea cea fără de capăt
Ne ridicăm pe ramuri ca un frumos treacăt
Și alergăm spre ce nu știm că este
Ca doi copii desculți dintr-o poveste
Ieri ai adus un vânt de primăvară
Desculță, ca un cânt divin de vară
Și-n urmele pașilor tăi fierbinți
Au răsărit flori și pentru sfinți .