Cristian Resmeriță: ”Disponibilizările și pensionarea minerilor sunt o soluție de moment. Guvernul are datoria să includă Valea Jiului și în alte programe de dezvoltare locală !”

Home Economie Cristian Resmeriță: ”Disponibilizările și pensionarea minerilor sunt o soluție de moment. Guvernul are datoria să includă Valea Jiului și în alte programe de dezvoltare locală !”
Cristian Resmeriță: ”Disponibilizările și pensionarea minerilor sunt o soluție de moment. Guvernul are datoria să includă Valea Jiului și în alte programe de dezvoltare locală !”

De-a lungul anilor, parlamentarul Cristian Resmeriță (în prezent senator PSD al județului Hunedoara) a întreprins numeroase demersuri, atât la nivel parlamentar, cât și guvernamental (mai ales în perioada în care PSD s-a aflat la guvernare) pentru sprijinirea sectorului industriei miniere și termoenergetice din Valea Jiului, considerând că România are obligația de a asigura funcționarea companiei miniere cât mai mult timp posibil, în lipsa altor oportunități economice dezvoltate în această regiune.

Acesta a sesizat acum, la rândul său, că procesul de restructurare și închidere a industriei extractive este derulat de actuala putere executivă ”cu piciorul pus pe pedala de accelerație”, dar consideră că reprezentanții Puterii au obligația de a asigura condițiile necesare pentru redefinirea economică a regiunii, în paralel cu derularea programelor de protecție socială a angajaților afectați de restructurarea Complexului Energetic Hunedoara.

În opinia acestuia, programele de sprijin financiar acordate de Guvern, constituie un demers corect față de cei care vor rămâne fără locurile de muncă de la mină și de la cele două termocentrale ale CEH. ”Nu este un lucru rău că se dau acești bani pentru cei care vor pleca din sistem peste câteva zile. Ceea ce nu pot să observ este încă că acest program de sprijin s-a născut foarte greu, după foarte multe chinuieli în zeci de întâlniri pe la Ministerul Energiei și în câteva ședințe de Guvern, fapt care-mi pune încă un semn de întrebare asupra capacității decizionale a celor care sunt îndrituiți acum să ia astfel de măsuri. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată !”, spune senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta crede că important este însă faptul că oamenii care vor ieși din sistem vor putea primi niște sume compensatorii decente care să acopere, măcar pentru o perioadă de timp, impactul concedierii. La fel de important este și faptul că, la nivel politic, au fost identificate soluții și pentru completarea legislației care să permită unele derogări privind pensionarea angajaților din termocentrale. ”În ceea ce mă privește, după cum este deja cunoscut acest lucru, am anticipat de mult acest moment și am reușit să trec în Parlament o serie de inițiative care să atenueze impactul social al închiderii minelor, spre exemplu prin legea care facilitează pensionarea minerilor de la minele aflate în program de închidere cu o perioadă de doar 15 ani de activitate în subteran. De curând, am susținut și votat în Parlament un alt proiect de lege care permite pensionarea anticipată și pentru energeticieni. Ne-am zbătut ca pensiile foștilor angajați din minerit să fie corecte, acceptabile, tot ca o măsură socială care să-i protejeze pe ei și familiile lor”, arată senatorul Cristian Resmeriță.

În ciuda acestor măsuri, parlamentarul social-democrat este de părere că Guvernul are datoria de a acționa și pe alte căi pentru sprijinirea Văii Jiului și județului Hunedoara. ”Atâta timp cât acordurile europene ne permit funcționarea industriei termoenergetice, Guvernul are datoria de a găsi soluții pentru ca, sub o formă sau alta, activitatea de la minele din Valea Jiului și termocentrala de la Paroșeni, să continue, pentru că mai sunt încă alte câteva mii de angajați care depind, ei și familiile lor, de aceste locuri de muncă. Atât cât vor mai fi ele ! În același timp, este de datoria Guvernului să sprijine autoritățile locale și județene prin programe speciale care să conducă la dezvoltarea de noi activități economice care să atenueze și, mai apoi, să suplinească impactul negativ al închiderii minelor. Primarii noștri au toată determinarea de a aplica astfel de programe, au proiecte comune, inclusiv cu Consiliul județean Hunedoara și trebuie să aibă parte de sprijinul statului român. Valea Jiului așteaptă o revigorare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ori prin finanțările naționale și europene din programele Investițiilor Teritoriale Integrate (ITI) sau ”Just Tranbsition”, consideră senatorul Cristian Resmeriță.

Acesta este de părere că doar o abordare unitară, serioasă și dincolo de orgoliile politice, a soluțiilor pentru Valea Jiului pot conduce la o tranziție fără sincope majore în plan economic și social și la o dezvoltare durabilă a regiunii și a întregului județ.