Campania de conștientizare a cetățenilor orașului Petrila – ”Apele Jiului nu sunt coșul de gunoi!”

Apele României, lacuri și râuri, nu ar trebui să arate ca niște gropi de gunoi, dar, din păcate așa arată acum. Este nevoie de măsuri urgente din partea autorităților pentru a stopa dezastrul ecologic generat de deșeurile care sufocă apele. În acest sens primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, a demarat o campanie de conștientizare a cetățenilor orașului Petrila intitulată ”Apele Jiului nu sunt coșul de gunoi!”, cetățenii fiind rugați să nu mai arunce deșeuri pe cursurile de apă, precum și pe domeniul public sau privat al U.A.T. Petrila.

”Se cere conștientizarea populației, datorită faptului că foarte multe deșeuri ajung în apele curgătoare, distrugând fauna și flora, cât și identificarea și aplicarea unor măsuri realiste de prevenire a deversărilor viitoare. Cu toții am văzut, în mod regulat, gunoaie venind pe apele Jiului, cum ar fi pet-uri, deșeuri menajere sau cauciucuri. În timpul campaniilor de ecologizare, desfășurate cu ajutorul voluntarilor pe malurile Cheilor Taia și Jieț, s-au găsit deșeuri îngropate în maluri. Aceste fapte nu trebuie să se mai repete”, a precizat primarul Vasile Jurca.

Primăria orașului Petrila informează cetățenii orașului Petrila că ridicarea deșeurilor voluminoase (ex: saltele, mobilier, covoare, etc.), a celor vegetale (crengi, iarbă, frunze, etc), sau a cadavrelor animale și a lânii de oaie, scoase la limita proprietății se face fără costuri suplimentare din partea acestora, doar prin informarea autorității publice locale că se dorește ridicarea acestora, urmând ca acestea să fie ridicate în cel mai scurt timp de către operatorii de salubritate autorizați.

Situațiile întâlnite în cadrul campaniilor de ecologizare sunt revoltătoare, deși sunt departe de a fi singulare în apele noastre. Administrația de la Petrila reiterează faptul că acestea sunt considerate contravenții care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 15 din O.U.G. 195 din 2005, sunt sancționate cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoanele fizice, și de la 25.000 la 50.000 pentru persoane juridice.