Laurențiu Nistor: ”Actualul Guvern aruncă în aer proiectele PNDL 2 din județul Hunedoara”

Liderii social-democrați din județul Hunedoara atrag atenția că zeci de proiecte pe care autoritățile publice locale și județene le au în derulare și care sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL 2 sunt blocate și riscă să fie abandonate, după ce Guvernul a pasat responsabilitatea continuării finanțării acestora în sarcina administrațiilor locale.

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor (președintele al CJH) și primarii PSD Dan Bobouțanu (primarul municipiului Hunedoara) și Tiberiu Pasconi (primarul comunei Totești) au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul Organizației județene a PSD Hunedoara situația cu care se confruntă, după blocajul apărut în finanțarea proiectelor implementate prin PNDL 2. ”Actualul guvern aruncă pur și simplu în aer proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 în județul Hunedoara, după ce pe 22 iunie, Ministerul Dezvoltării a anunțat sec: creditele bugetare au fost epuizate. Și suntem abia la mijlocul anului ! Soluția Guvernului: să-și continue fiecare lucrările din fonduri proprii. În opinia mea și a colegilor mei primari, ceea ce se întâmplă este inacceptabil. Cum pot primarii să continue lucrările cu banii din bugetul propriu, când știm foarte bine că multe unități administrative din județ nu au banii necesari nici măcar pentru funcționare până la finalul anului? Niciodată în guvernările PSD nu s-a întâmplat așa ceva! Iar guvernanții actuali mai au tupeul să vorbească despre un PNDL 3, în condițiile în care își demonstrează neputința de a putea finanța actualele proiecte”, a declarat Laurențiu Nistor, liderul social-democraților din județul Hunedoara.

Acesta a arătat că, din punct de vedere statistic, din cele 221 de proiecte pe care le au primarii din județul Hunedoara, prin intermediul contractelor de finanțare încheiate pe PNDL 2, mai mult de o treime sunt în pericol din cauza deciziei Guvernului de a sista finanțarea acestora.

Social-democrații din județul Hunedoara apreciază că România are nevoie de soluții și de un guvern responsabil care să ia măsuri concrete pentru bunăstarea oamenilor, nu de unul în care singura preocupare a Coaliției este doar lupta pentru putere și împărțirea de funcții în cabinetele de la Palatul Victoria. Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor cere primului ministru să analizeze cu mai multă responsabilitate situația și să ia măsurile care se impun, astfel încât proiectele de dezvoltare locală să continue și Guvernul să-și asume finanțarea acestora, așa cum s-a angajat prin contractele încheiate cu beneficiarii.