Mini-biblioteci în parcurile din orașul Petrila

Home Educație Mini-biblioteci în parcurile din orașul Petrila
Mini-biblioteci în parcurile din orașul Petrila

Urmare a unei frumoase inițiative demarate de Primăria orașului Petrila, în parteneriat cu Biblioteca orășenească ”Gheorghe Ittu” Petrila și Cercul de artă de la Clubul copiilor Petrila, în mai multe parcuri de pe raza acestei localități vor fi amplasate mini-biblioteci publice, de unde se vor putea împrumuta gratuit cărți pentru lectură.

Primarul Vasile Jurca spune că proiectul cuprinde amplasarea unui număr de 6 mini-biblioteci în spațiile publice cu destinație de odihnă și divertisment, în cadrul unui program cu finanțare europeană derulat de municipalitate sub titlul ”Îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din orașul Petrila”.

În prezent, cele 6 mini-biblioteci sunt în plin proces de realizare, iar mai mulți copii de la cercul de arte plastice din cadrul Clubului copiilor și elevilor Petrila lucrează la pictarea acestora, pentru a le face mai atractive. Astfel, patru dintre cei mai tineri pasionați de desen, lucrează acum de zor la personalizarea primelor mini-biblioteci care urmează să fie amplasate ulterior în parcurile din orașul Petrila. ”Am primit cu bucurie propunerea celor de la Biblioteca orășenească de a da o notă de personalitate mini-bibliotecilor destinate parcurilor din oraș și, ca de fiecare dată, am răspuns prompt acestei propuneri. Elevii noștri Anca Valentina Avram, Giulia Maftei, Eliza Gabriela Szabo și Dănuț Samir Urmă lucrează în acest proiect pe care-l consider unul util și binevenit pentru comunitatea noastră”, a declarat prof. Radu Chința, coordonatorul Cercului de artă de la CCE Petrila și consilier local al orașului Petrila.