Drumul din Parâng va fi finalizat până la 15 august 2021

Modernizarea DJ 709F pe tronsonul cuprins între Cabana Rusu și satul de vacanță din stațiunea Parâng, unul dintre cele mai importante obiective de investiții derulate de Consiliul județean Hunedoara în Valea Jiului, este aproape de finalizare.

Deși drumul este deja practicabil, fiind utilizat de tot mai mulți turiști care aleg să urce cui mașina în stațiunea de la poalele Parângului Mic, potrivit administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, mai sunt încă de executat o serie de lucrări de consolidare și montare a parapeților, dar și mici porțiuni de drum pe care trebuie turnat asfalt. Acesta apreciază însă că lucrările se derulează conform înțelegerilor făcute cu antreprenorul și dă asigurări că momentul sărbătorii Sf. Maria, atunci când în Parâng are loc și un important eveniment cultural (Nedeiea Troiței), va găsi acest drum finalizat.

”Eu sunt primul care îmi doresc ca acest drum să fie gata cât mai repede. În prezent se lucrează la cel de-al doilea tunel și au început deja și lucrările la montarea parapeților de siguranță. Urmează să fie turnat și stratul de asfalt pe porțiunea cuprinsă între cele două tuneluri și în interiorul acestora, astfel încât după părerea mea, data de 15 august 2021 pe care am fixat-o, împreună cu constructorul, pentru finalizarea acestui proiect, este o dată reală”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

În opinia acestuia, darea în folosință a acestui drum va avea un impact major în dezvoltarea turismului în stațiunea Parâng, lucru care deja începe să se vadă.

Lucrările pentru modernizarea DJ 709F, se întind pe o lungime de 3,725 km. Lățimea părții carosabile este de 4 m. În cadrul proiectului au fost realizate: 4.525 ml de rigole betonate, 23 de podețe, 2.211 ml de ziduri de sprijin din beton și ciment, 1.249 ml de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 ml de parapete de siguranță, două tunelui de subtraversare a pârtiilor de schi, o parcare de belvedere. Proiectul de modernizare a DJ 709F spre masivul Parâng, pe tronsonul cuprins între km 6+600 -km 10+352 este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL2), iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 21 de milioane de lei.