Paul Damixie aduce hit-ul mondial ”Lonely Heart” la Luna Fest Lupeni 2021

Luna Fest, festivalul de muzică electronică, este programat să se desfășoare în data de 21-22 august 2021, în municipiul Lupeni, odată cu mult așteptatul eveniment astronomic numit “Luna albastră”. Festivalul va fi animat de DJ cu nume mari în industria de muzică Techno precum Pascal Junior, Paul Damixie, Dj Dark, Dj ShiveR, Arias, și mulți alții.

Tot în cadrul festivalului va fi amenajata, o zonă de street-food, o zonă de relaxare, un parc de distracții și mai multe zone de activități diverse, cu corturi de promo, produse și servicii ale companiilor partenere.

Între artiștii care vor urca pe scena Festivalului ”Luna Fest” de la Lupeni se numără și Paul Damixie, cunoscut deja publicului din țara noastră prin participările sale la Untold sau Neversea. Acesta va fi prezent în premieră într-un concert susținut în Valea Jiului.

Paul Damixie  este un cunoscut  DJ, producător și remixer al casei de producție HaHaHa Production (condusă de Smiley), fost DJ al proiectului Radio Killer. Acesta a avut contact cu muzica de la o vârstă fragedă, astfel la doar 10 ani stătea deja lângă Dj într-un club din Timișoara de care se ocupau părinții lui.

Începand cu septembrie 2009, Paul Damixie a devenit DJ-ul proiectului HaHaHa Production – Radio Killer -, care debuta atunci, pe piața românească, cu piesa “Voila”. La acel moment, melodia “Voila” a fost cea mai difuzată piesă din toamna acelui an, atât in România cât și in Rusia și a mai fost difuzată și în țări precum Ucraina, Turcia, Italia, Polonia, Franța, Cehia. Artiștii care făceau parte din acest proiect erau in număr de 7: Smiley, Elefunk (Șerban Cazan), Cell Block, Karie, Boogie Man (Don Baxter), Crocodealer (Alex Velea) si Paul Damixie. În 2010, Radio Killer a reușit să câștige premiul “Best new act” în cadrul Romanian Music Awards.

Cel de-al doilea single, “Be free”, a apărut tot în 2010 bucurându-se de un succes internațional, fiind difuzat în Franța, Suedia, Finlanda, Germania, Portugalia, Grecia, Norvegia și reușind să se claseze pe prima poziție în Spania.

În toamna lui 2010, Radio Killer a lansat „Lonely Heart”, piesa care introdus noua voce a proiectului – Lee Heart. Piesa a ajuns pe primele locuri in topurile din Marea Britanie, Franța si Rusia, a fost introdusă în playlist-ul BBC Radio One, Radio Killer fiind primul proiect dance românesc care reușește această performanță. Pe 22 octombrie 2015, în aceeași zi în care Adele a lansat hit-ul „Hello”, Paul Damixie a făcut și publicat pe canalul său de YouTube un remix al piesei cântăreței britanice. Remixul lui Paul Damixie a reușit să adune circa 1 milion de căutări pe aplicația Shazam și nenumărate vizualizari pe Soundcloud și YouTube și a atras și atenția editorilor site-ului buzzfeed.com. În următorul an, acest remix îi aduce lui Paul Damixie premiul iHeart Radio 2016 (Remix of the Year), fiind cel mai ascultat remix din Statele Unite. Premiul i-a fost înmânat chiar de Steve Angello, fost membru Swedish House Mafia și unul dintre cei mai importanți DJ din lume, în Miami, în cadrul “2016 Remix Awards”.

În primăvara anului 2017, single-ul “Get Lost”, scos de Paul Damixie, depășește după 9 luni de la lansare, peste 5.000.000 de redări pe Spotify și peste 670.000 de Shazams. Mai mult, acest single este licențiat în întreaga lume prin Universal Music Germania si Ultra Music, ajungând chiar și în sporturile publicitare ale companiei Coca-Cola. Piesa a reușit performanța de a ocupa locul 88 în Global Top Shazam și a ajuns in top 4 cele mai căutate piese în Romania și Rusia.

Toate aceste piese, dar și multe altele, vor putea fi auzite la Festivalul Luna Fest Lupeni 2021, în prezența lui Paul Damixie.

Biletele vor fi disponibile pe www.iabilet.ro și în rețelele partenere dar și pe site-ul oficial Luna Festival, www.lunafest.ro