O nouă ediție a ”Cupei Straja” va avea loc, în perioada 20-22 august, la Lupeni

Peste 30 de echipe de fotbal-juniori din toată țara s-au înscris la cea de-a patra ediție a Cupei Straja la fotbal. Evenimentul va avea loc la Lupeni, în perioada 20-22 august 2021, în organizarea CS Sorii Juniors Lupeni, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni.

Potrivit principalului organizator, coordonatorul SC Sorii Juniors, Sorin Corpadi, prin organizarea acestei competiţii se are în vedere practicarea sportului, indiferent de ramură şi, totodată, organizatorii îşi doresc să promoveze staţiunea Straja şi municipiul Lupeni. De altfel, sportivii din cadrul tuturor cluburilor participante vor fi cazați la cabanele turistice din stațiunea Straja. ”Este ce-a de-a IV-a ediție pe care noi o organizăm, și, prin tot ceea ce facem,  ne dorim să promovăm Lupeniul și stațiunea Straja. Peste 600 de competitori se vor afla în acest weekend în localitatea noastră. Telegondola va funcționa gratuit și pe lângă competiția în sine, vom avea activități diverse. Iubitorii fotbalului sunt așteptați la stadion, pentru că,  acum,  sunt angrenate cele mai bune echipe de juniori din țară”, a ținut să ne declare Sorin Corpadi, organizatorul competiției.

Printre susținătorii acestui eveniment sportiv se numără și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. ”Sportul constituie una dintre activitățile care au fost, sunt și vor fi îndrăgite de locuitorii Lupeniului, de toate vârstele. Acesta este un motiv în plus pentru ca noi, administrația locală, să susținem activitatea sportivă în municipiul Lupeni, mai ales atunci când este vorba de copii și tineri implicați în derularea unor evenimente sportive,  cum este și cel pe care ne pregătim să-l găzduim  la finele acestei săptămâni, pe stadionul din Lupeni. Felicit organizatorii acestui eveniment sportiv și îi invit pe iubitorii de fotbal din municipiul Lupeni să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru a-i încuraja și aplauda pe fotbaliștii juniori participanți la ediția din acest an a Cupei Straja la minifotbal”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.