Poetul Dorel Neamțu aduce ”Iubiri cu miros de umbră”, o carte de sărbători pentru pasionații de sărbători cu carte

Home Cultură Poetul Dorel Neamțu aduce ”Iubiri cu miros de umbră”, o carte de sărbători pentru pasionații de sărbători cu carte
Poetul Dorel Neamțu aduce ”Iubiri cu miros de umbră”, o carte de sărbători pentru pasionații de sărbători cu carte

De curând a ieșit de la tipar cel de-al treilea volum de versuri al poetului Dorel Neamțu. Cartea, intitulată ”Iubiri cu miros de umbră” a apărut la Casa de editură Exclusiv, parte din grupul Exclusiv Media Group, cu sprijinul Tipografiei Diacostampet Petroșani și este prefațată de scriitorul Al. Florin Țene, Președintele național al Ligii Scriitorilor Români, Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință.

Nimic nu este mai încântător pentru creatorul de poezie, ca și pentru cititorul de poezie, decât recidiva celor hărăziți să creioneze din neant slove cu sens, balsam pentru suflet și hrană pentru minte. Este și ceea ce se întâmplă în cazul veșnic tânărului și îndrăgosti-tului poet Dorel Neamțu, aflat la cel de-al treilea volum de poezie pe care am avut bucuria de a-l ”nășii” în cadrul Casei de Editură Exclusiv.

La fel ca și în volumul său de debut – ”Iubiri pierdute” – și la fel ca în cel de-al doilea – ”Iubiri albastre” – Dorel Neamțu aduce în prim-planul creațiilor sale și în acest al treilea volum de poezie – ”Iubiri cu miros de umbră” – cel mai frumos sentiment din zestrea de calități ale oamenilor: iubirea. Visător dar în același timp extrem de calculat, ca un adevărat maestru al metaforei, poetul Dorel Neamțu ”cântă” în frumoase cuvinte, rime, versuri, strofe acest sentiment, asemenea unui Don Juan al timpurilor moderne, demonstrându-ne că acest sentiment nu este unul rezervat doar celor juvenili, ci trăiește și pulsează puternic și în rândul celor cu plete ninse. E adevărat, iubirile exprimate atât de frumos în versurile poetului ascund undeva, într-o umbră ce se dezvăluie doar celor care-l cunosc îndeaproape, amintirile unui om dăruit dar și încercat de vremuri, trecut prin bucurii și necazuri, prin fericiri și nefericiri, prin iubiri și tragice despărțiri. Poate de aceea poeziile sale sunt atât de aproape sufletului cititorului, care-și regăsește undeva, ascunse în umbra vreunei rime, propria sa poveste de iubire și de viață.

În egală măsură, sentimentele de dragoste din poezia lui Dorel Neamțu îmbracă și altfel de forme, însă la fel de puternice și la fel de pline de învățăminte: dragostea de neam și de țară, dragostea de locurile natale și de satul românesc, dragostea de tradiții, de obiceiuri ancestrale și dragostea de Dumnezeu.

Toate acestea, laolaltă, fac ca Dorel Neamțu – poetul să fie atât de plăcut cititorului, precum este Dorel Neamțu – omul, prietenilor săi și mai ales celor dragi inimii lui, acolo unde dorul de părinți, de soție și de copilul așezați în Catedrala dintre stele a sufletului său este ostoit de creația sa poetică, dar mai ales de cei dragi pe care-i are alături, de fiul său Florin și de nepoții Mihai Alin și Andrei Tudor, cei cărora le oferă, inclusiv în acest volum de poezie, toată dragostea sa. Iar dacă, dincolo de acest lucrul, undeva, în vreo umbră a sufletului său, mai e loc și pentru noi, cititorii poeziilor sale superbe, nu avem decât a fi onorați de privilegiul de a-i lectura admirabilele creații poetice.

Personal, având privilegiul de a-l cunoaște de mai bine de sfert de veac și de a mă bucura de prietenia sa, știu prea bine că nu poți sta de vorbă cu Dorel Neamțu, în orice subiect de abordare personală sau profesională, fără să te bucuri de un dialog plin de metafore, de umor fin, de dragoste, de… poezie. Pentru că Dorel Neamțu este, atât prin poeziile sale, cât mai ales prin calitatea sa de OM, clădit dintr-o infinită dragoste. Motiv pentru care, sunt onorat că în anturajul apropiat al acestui desăvârșit poet și om de omenie mă regăsesc și eu, cu admirația cuvenită unui maestru al metaforelor și cu satisfacția de a mă număra printre amicii domniei sale.

Cele peste 100 de poezii care alcătuiesc volumul ”Iubiri cu miros de umbră”, cartea poetului Dorel Neamțu inserează o serie de referințe critice apreciative la adresa creației acestuia, în emoționante texte ale unor confrați și prieteni ai acestuia, în rândul cărora îi regăsim pe Ioan Ovidiu Muntean, Ioan Velica, Ileana Firțulescu, Rodica Vasca, Mirela Cocheci, Anca Ciolca, Florentina Mitrică, Petronela Vali-Slavu, Carmen Pinte, Cristi Cristescu, Monica Dușan, Daniela Mârza, Gabriela Stoian, Mircea M. Ionescu, Adriana Radu Mocanu, Dumitra Udrea-Ionașcu.

Odată cu această nouă carte, poetul Dorel Neamțu aduce tuturor cititorilor care rezonează, în mod firesc, la versurile sale, o seamă de ”Iubiri cu miros de umbră”. O carte de sărbători pentru pasionații de sărbători cu carte.