Elevii hunedoreni de zece, la examenele naționale din 2017, au fost premiați de Ministerul Educației

În cusul zilei de 4 septembrie 2017, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din județul Hunedoara care au obținut media 10 la examenele naționale din anul școlar 2016-2017.

Potrivit unui comunicat al ISJ Hunedoara, festivitatea de premiere a absolvenților de clasa a VIII-a și a XII-a care au obținut media 10 (zece) la examenele naționale 2017 a marcat, în mod oficial, începutul noului an școlar 2017-2018 în județul Hunedoara.

La prima ședință cu directorii unităților de învățământ, reprezentanții Instituției Prefectului și ai Consiliului Județean Hunedoara au adresat mulțumiri publice celor șapte tineri de excepție, actualmente elevi înscriși la prestigioase licee din județ:

  • FIŢA MIHAELA ANDRADA de la Școala Gimnazială „I.D. Sîrbu” Petrila,
  • GĂLDEAN IULIA GABRIELA și NIŢESCU ADRIANA DANIELA de la Școala Gimnazială „Ion Gheorghe Duca” Petroșani,
  • NICOLA ANDREEA DIANA de la Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,
  • ROȘULESCU RAREȘ BOGDAN de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,
  • SABĂU RADU de la Colegiul Național „Decebal” Deva 
  • SPĂTĂRIUC CRISTIAN MANUEL de la Colegiul Național ”Iancu de Hunedoara” Hunedoara.

De asemenea, au fost premiate absolventele: BOCĂNICIU IULIA de la Colegiul Națioanl „Decebal” Deva și POPA PAULA ROXANA de la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie, care au obținut medii maxime la examenul național de bacalaureat 2017.

Conform Ordinului ministrului educației naționale cu nr. 4594/2017, absolvenții de clasa a VIII-a au beneficat, din partea M.E.N., de suma de 1000 de lei, iar cei de clasa a XII-a, de suma de 3000 de lei.

În cadrul festivității, au fost acordate diplome de excelență dascălilor care au pregătit acești elevi merituoși și directorilor unităților de învățământ la care au studiat.