Sindicaliștii din Educație cred că profesorii trebuie să iasă cu 3 ani mai devreme la pensie, fără penalizare

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) solicită Guvernului să modifice Legea pensiilor, astfel încât un cadru didactic să se poată pensiona cu trei ani mai devreme.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Guvernului României modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum și cazurile medicale grave, care îi împiedică pe colegii noștri să își desfășoare activitatea la catedră, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii”, conform unui comunicat al FSLI, remis luni, AGERPRES.

În context, FSLI atrage atenția asupra faptului că un cadru didactic este nevoit să lucreze cu până la 38 de elevi la clasă, acest lucru putând duce la epuizare.

„În sistemul educațional românesc, un cadru didactic este nevoit, în acest moment, să lucreze chiar și cu 38 de elevi la clasă, în același timp. Acest lucru înseamnă: o atenție sporită atât la fiecare elev în parte, cât și la propria persoană, cadrul didactic fiind considerat model; un grad mare de responsabilitate față de elevi și pregătirea acestora; un consum psihic deosebit pentru activitățile desfășurate atât în timpul orelor, cât și în timpul pregătirii acestora; un efort considerabil în ceea ce privește nu doar conduita, cât și pregătirea profesională; adaptabilitatea la fiecare elev în parte, mai ales acolo unde sunt și cazuri speciale. Toate acestea se traduc printr-un singur termen: epuizare”, se mai spune în comunicat.

În documentul citat se face referire la numeroase cazuri în care profesori diagnosticați cu diferite afecțiuni ar fi vrut să iasă la pensie mai devreme, însă fie au fost nevoiți fie să meargă în continuare la serviciu, deși aveau o stare degradată a sănătății, fie să rămână în concediu medical. Puțini sunt cei care recurg la pensionarea pe caz de boală, întrucât acest lucru înseamnă „venituri umilitoare, sub limita de subzistență”. Mai mult, din cauza „pensiilor de mizerie”, marea majoritate a cadrelor didactice solicită prelungirea activității.

‘Federația noastră a făcut demersuri și a solicitat premierului Mihai Tudose ca în noua Lege a pensiilor, în sistemul de educație, să fie permisă pensionarea cadrelor didactice cu trei ani mai devreme. Numărul anual al dascălilor care ar putea solicita acest lucru nu va fi atât de mare încât să pună presiune pe bugetul pensiilor și asigurărilor sociale. Din cauza pensiilor de mizerie, marea majoritate a cadrelor didactice solicită prelungire de activitate. Acceptarea acestei solicitări ar fi un ajutor nespus de mare mai ales pentru colegii noștri care au probleme de sănătate și care sunt pur și simplu umiliți de un sistem care îi pune să aleagă între venituri din care nu se pot întreține și obligația de a-și desfășura activitatea în condiții dificile. Considerați că un cadru didactic cu o vechime de 40 de ani nu merită dreptul de pensionare cu 3 ani mai devreme? Asta în condițiile în care există alți angajați în sistemul public, care se pot pensiona și la vârsta de 45 de ani. Nu vrem să arătăm cu degetul, dar, din nou, educația este privită cu dispreț sau cu indiferență, chiar dacă și cei care fac legile acestei țări au trecut prin băncile școlii românești și au avut ca prim exemplu în viață un profesor sau chiar dacă, la rândul lor, au copii și vor o educație sănătoasă’, a declarat președintele FSLI, Simion Hăncescu.

Nu în ultimul rând, FSLI sesizează că în sistemul de educație pensia medie este de circa 1.000 de lei, iar în unele sectoare angajații se pot pensiona la vârsta de 43 de ani, cu o pensie de 10.000 de lei, iar un profesor, după 43 de ani de muncă, primește o pensie de 1.500 de lei.

„Considerăm că singurul principiu care trebuie să stea la baza calculului pensiilor din România trebuie să fie cel al contributivității la fondul de pensii! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale și pentru profesori!”, se mai spune în text.

AGERPRES