”Școala Altfel” în Cetatea Devei

Aproape 300 de elevi de la Colegiul Tehnic ”Transilvania” și Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” din municipiul Deva s-au întors în timp, astăzi, 29 martie 2018, în Cetatea Deva, în cadrul programului ”Școala Altfel”.

Potrivit inspectorului Bogdan Bîrlea de la Compartimentul Comunicare, relații externe, promovare imagine de la Primăria Deva, aceștia au fost întâmpinați de Garda Cetății cu activități demonstrative și interactive în care au fost prezentate aspecte din viața din trecut, ținuta gărzii, armele, obiceiurile practicate de aceștia și rondul cetății. Mâine, Cetatea Deva va primi și alți școlari curioși să afle lucruri noi despre cum se trăia odinioară.

Mâine, 30 martie 2018, Garda Cetății Deva împlinește 2 ani de la înființare. În această zi importantă, începând cu ora 12:00, vor fi prezente și 5 corpuri reprezentative din mai multe perioade istorice, precum Ordinul Cavalerilor Teutoni, Ordinul Cavalerilor Templieri, Cavalerii din Carpați și Arcașii Cetății Deva.