Sărbători ”Rotary” pentru copiii din echipa de cățărători de la Vulcan

Copiii care-și desfășoară activitatea în cadrul Clubului de cățărări ”Itinerar fără limite” care funcționează la Vulcan au primit, în aceste zile vizita unor inimoși membri ai Clubului Rotary Valea Jiului. Aceștia i-au vizitat la sediul clubului din carterul Micro 3 B al Vulcanului, carrier din care provin de altfel o bună parte din copiii care se antrenează aici cu antrenorul Felipe și care se pregătesc pentru participarea la diverse competiții naționale și internaționale de cățărare.

Vizita membrilor Rotary, care s-au angajat în susținerea acestui club sportiv, a fost de această dată una menită să genereze bucurie pentru copii în prejma sărbătorilor pascale.

”Așa am hotărât încă de la începutul anului: că dacă tot susținem Clubul de Cățărări din Vulcan, unde sunt prezenți peste 50 de copii cu vârste diferite, toți din zona Micro 3 B din Vulcan, care se antrenează cu Felipe și participă la competiții de cățărări naționale și internaționale, ar fi bine să fim împreună cu ei și în apropierea Paștelui. Și nu oricum. Ci așa cum se cuvine creștinește, în relația dintre semeni”, spune omul de afaceri Constantn Dicu, președintele Clubului Rotary Valea Jiului.

Pachetele pregătite de Clubul  Rotary, în care au fost puse alimente necesare pentru masa de Paști, dar și câteva zeci de cofraje de ouă proaspete pentru vopsit, au ajuns la destinatarii acestora, î cusul zilei de marți, 3 aprilie, chiar la sala de cățărări din Vulcan.

”Copiii ne-au mulțumit pentru gestul nostru iar noi le-am mulțumit pentru ceea ce fac antrenându-se într-o activitate sportivă frumoasă, sănătoasă, competitivă și cu impact de imagine pozitivă pentru întreaga Vale a Jiului”, a declaratk la rândul său, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, cel care va prelua conducerea rotativă a Clubului Rotary Valea Jiului, începând cu luna iunie a acestui an.