50 de etnici români veniți din Ungaria descoperă România, grație unui proiect al Ministerului Românilor de Pretutindeni

Proiectul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), „Descoperă și Cunoaște România” (DCR), ediția Centenar continuă în Hunedoara și Alba Iulia cu participarea a 50 de etnici români veniți din Ungaria.

Astfel, în perioada 20 – 22 aprilie, grupul de români din Ungariaa avut întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale și au vizitat principalele obiective din cele două județe.

Vineri, 20 aprilie, etnicii români au fost întâmpinați de secretarul de stat Veaceslav Șaramet, care a însoțit grupul pe durata întregii zile. Prima destinație a fost Muzeul Aurului din Brad, vizita continuând cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Castelul Corvinilor și Mănăstirea Prislop.

Sâmbătă, 21 aprilie, etnicii români din Ungaria au avut o întrevedere la Consiliul Județean Hunedoara cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, fiind invitați, ulterior, și la Episcopia Devei.

Prezentă la eveniment, Natalia-Elena Intotero, ministrul MRP, a declarat: „Astăzi avem un grup de 50 de persoane din Ungaria, selectate prin bunăvoința misiunii noastre diplomatice, sunt etnici care provin din diferite domenii de activitate: preoți, profesori, elevi și studenți, români de vază din comunitatea de la Gyula. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în Ungaria pentru păstrarea limbii române, pentru păstrarea tradițiilor și a culturii noastre. Cred că fiecare român de pretutindeni, fie că vorbim de frații noștri din comunitățile istorice, fie că vorbim de cei plecați în diaspora de mobilitate sunt ambasadorii României.”

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un tur al Sarmizegetusei Regia.

Duminică, 22 aprilie, etnicii români din Ungaria vor ajunge în județul Alba, unde programul include întâlniri cu autorități locale, precum și vizitarea Cetății Alba Iulia.

Pe parcursul celor trei zile, cei 50 de etnici vor lua contact cu ce înseamnă România, istoria acesteia, tradițiile și obiceiurile, și vor avea oportunitatea de a discuta cu reprezentanți ai Guvernului României despre nevoile și dorințele lor în calitate de români care vor să păstreze legătura cu țara.

Proiectul MRP „Descoperă și Cunoaște România” își propune să contribuie la consolidarea dialogului între etnicii români din afara granițelor, în vederea menținerii legăturilor identitare românești.

Edițiile anului Centenar vor fi dedicate tinerilor din comunitățile istorice și se vor desfășura în perioada martie – decembrie 2018.

Prin DCR 2018, ministerul îşi propune ca în Anul Centenarului să aducă în ţară 500 de români care trăiesc în comunităţile istorice în vederea realizării unui schimb de experințe și pentru a-i încuraja să păstreze și promoveze identitatea românească.