Generalul Henri Mathias Berthelot omagiat de Academia Română la conacul din comuna Berthelot

În comuna hunedoreană General Berthelot, la conacul care a aparținut generalului francez, Academia Română a organizat o serie de manifestări cu tema ”100 de ani de la Marea Unire. Contribuția Franței și a Misiunii Militare Franceze condusă de Generalul Henri Mathias Berthelot la refacerea, dotarea și instruirea Armatei Române în Primul Război Mondial“. Reprezentanții Academiei Române și invitații acestora au evocat personalitatea generalului și implicarea sa în reorganizarea Armatei Române, ca șef al Misiunii Militare Franceze în România.

Din partea Academiei Române au fost prezenți la eveniment vicepreședinții acad. Voicu Victor și acad. Răzvan Theodorescu. Din partea Ministerului Apărării Naționale a fost prezent Ioan Moșteanu, directorul de Cabinet al ministrului Mihai Fifor. Autoritățile locale și județene au fost reprezentate de: Marina Huzoni – primarul comunei General Berthelot, în calitate de gazdă, Mircea Bobora – președintele Consiliului Județean Hunedoara, Fabius Kiszely -prefectul Județului Hunedoara. La eveniment au mai luat parte alte personalități din lumea academică, istorică, militară.

Evenimentul s-a bucurat de un interes larg, atât la simpozionul organziat în incinta fostului conac ce a a aparținut generalului francez, cât și la momentul solemn al depunerii de coroane la bustul generalului, urmat de plantarea de stejari în curtea conacului de către membrii Academiei prezenți la eveniment și de către oficialitățile locale și județene invitate.

În cadrul sesiunii, Academia Română a oferit invitaților de seamă medalii aniversare ”General Berthelot”.