Momârlanii petrileni au încins nedeia în plaiurile montane de la Poiana Muierii

Petrilenii iubitori de tradiție și-au dat întâlnire duminică, 22 iulie 2018, taman în creierii munților Șureanu, în vestita Poiană a Muierii, la stână, pentru a sărbători una dintre cele mai frumoase tradiții ale momârlanilor din zonă: nedeia din Poiana Muierii.

Evenimentul a început încă de la primele ore ale dimineții când preoții ortodocși au oficiat slujba de utrenie și, mai apoi, Sfânta Liturghie în cinstea evenimentului, dar și un parastas pentru cei adormiți și o rugăciune pentru toți cei prezenți. Ciobanii și bucătarii pricepuți au încins oalele la foc mocnit, pentru a pregăti tradiționalele bucate specifice acestui tip de eveniment, în timp ce mesenii au putut între timp să se bucure de cântec, joc și voie bună în compania membrilor Ansamblului folcloric ”Junii Petrileni” condus de Constantin Cigmăian.

Printre cei care au urcat la nedeia din Poiana Muierii, ca de fiecare dată, s-au numărat primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, dar și alți momârlani de frunte ai comunității petrilene: Dumitru Răscolean, Ioan Nicolae Gui, Dumitru Gălățan-Jieț, Dorin Curtean ș.a.

”Această nedeie din Poiana Muierii face parte din zestrea culturală a orașului Petrila și este unul dintre obiceiurile cele mai vechi, respectate cu sfințenie de momârlanii noștri. Istoria locală consemnează faptul că, încă de demult, în duminica din apropierea sărbătorii Sfântului Ilie, locuitorii din satele învecinate luau drumul plaiurilor pentru a ajunge la timp la nedeia pe care o așteptau an de an, cu toate pregătitile necesare unui asemenea eveniment. Bărbați și femei, copii și vârstnici deopotrivă, care pe joc, care călare, urmau aceleași meandre ale potecilor și plaiurilor care duceau, în această zi, în același loc: la Poiana Muierii. Urmând tradiția, așa am făcut și noi astăzi, la frumoasa întâlnire a momârlanilor care s-au întâlnit la stâna din Poiana Muierii. Tuturor celor care au fost alături de noi, le mulțumesc”, a spus primarul orașului Petrila, Vasile Jurca.