”Pas cu pas” pe drumul succesului în muzică și teatru

Palatul Cultural ,,Minerul’’ din Lupeni a găzduit la finalul săptămânii cea de-a doua ediţie a evenimentului cultural-atistic intitulat ”Pas cu pas”.

Organizat de inimosul prof. Petronela Baldovin, sub egida Cenaclului copiilor ”Pas cu pas” și al Asociației Culturale ”Iosif Tellmann”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Lupeni, evenimentul artistic a adus pe scenă zeci de concurenți, care au făcut dovada talentului lor artistic în mai multe secțiuni sub care a fost organizat spectacolul artistic, respectiv: muzicã instrumentalã şi folk, muzicã uşoarã, muzicã popularã şi teatru.

Pe scenă au evoluat, alături de profesorul coordonator Petronela Baldovin, copii talentați din toată Valea Jiului precum Andreea Ursu, Alexandra Suciu, Bianca Crişan, Jessica Leahu, Diana Roman, Luminiţa Donisa, Denisa Bradu, Alexandra Mustea, Ancuţa Rotaru, Bianca Drugea, Mihaela Cernat, Izabela Ianc, Roberta Maxer, Antonia Moraru, Ianis Bolosin, Yannis Fugaru, Radu Moldovan dar şi copiii de la Centrul de Plasament din Lupeni, întregul spectacol fiindu-le de altfel dedicat acestor copii speciali.

Evenimentul s-a bucurat, ca de fiecare dată, de atenția iubitorilor de cultură din municipiul Lupeni, fie ei din rândul personalităţilor locale ale municipiului Lupeni ori cadre didactice, părinţi şi bunici, elevi ș.a. Aceștia au avut parte de un spectacol artistic reușit, iar pentru cei care au evoluat pe scenă, organizatorii au pregătit diplome și premii.

Text: Antoneta Duban Foto: Raluca Ion