Echipa Salvamont România, în componența căreia s-au aflat și patru salvamontiști din Hunedoara, a reușit un rezultat excelent la concursul profesional Dolomiti Rescue Race 2018, desfășurat zilele trecute în Italia. Astfel, echipajul Dacia al Salvamont România a obținut locul 8, iar echipajul Carpați, din care au făcut parte și hunedorenii Toma Coconea, Ladislau Francisc Suciu, Valentin Mihai Anicăi și Sorin Daniel Glăvan, a obținut locul 9.
Cele două rezultate au adus echipa Salvamont România pe podiumul Dolomiti Rescue Race 2018 , Salvamont România clasnduse pe locul III pe națiuni, după Italia și Slovenia. La competiție au participat 57 de echipe Salvamont din 11 țări.
La întoarcere, trei dintre cei patru salvamontiști hunedoreni care au făcut deplasarea în Italia alături de șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, au fost oaspeți ai Consiliului Județean Hunedoara, instituție în subordinea căreia se află Serviciul Public Județean Salvamont. Aici salvamontiștii s-au întâlnit cu președintele Mircea Bobora. Salvatorii montani au povestit cu președintele Consiliului județean Huneodara despre condițiile în care s-a desfășurat concursul, despre atmosfera creată în jurul evenimentului și despre felul în care au fost primiți de organizatori și localnici.
Membrii Salvamont Hunedoara au fost felicitați de președintele Mircea Bobora atât pentru rezultatul obținut la Dolomiti Rescue Race 2018, cât și pentru activitatea curentă desfășurată cu mult profesionalism și dedicare.