10 români valoroși din America premiați în anul Centenarului de ministrul Românilor de Pretutindeni

Washington a devenit miercuri, 17 octombrie a.c., a opta capitală în care Ministerul Românilor de Pretutindeni a celebrat excelența romănească în cadrul proiectului  Gala „100 pentru Centenar”. La evenimentul  organizatîn SUA de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), în parteneriat cu Ambasada României la Washington, zece români cu activități deosebite, promotori ai valorilor și identității românești, au fost premiați cu distincții simbolice în semn de recunoaștere și apreciere a meritelor și contribuției lor la imaginea României în lume.

Gala s-a desfășurat în prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia-Elena Intotero, alături de reprezentanți ai misiunii diplomatice din SUA, ai mediului asociativ, ai clerului român și ai mass-media în limba română. „Românii de pretutindeni reprezintă un tezaur al României și este o onoare pentru mine să vă pot mulțumi personal pentru ceea ce faceți. Prin ce ați creat aici, în țara-simbol a libertății, promovați identitatea națională și valorile românești, iar pentru asta vă felicit și vă mulțumesc și vreau să vă asigur că în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni aveți un partener„ a subliniat ministrul Natalia Elena Intotero.

Gala „100 pentru Centenar” a inclus și un moment artistic asigurat de interpreta Laura Bretan.

Proiectul „Gala 100 pentru Centenar” își propune să promoveze în An Centenar excelența românească și recunoașterea meritelor și a valorii aduse de membrii comunității românești din afara granițelor.

Vă prezentăm lista laureaților 100 pentru România din SUA și biografiile lor :

Rodica Bărănescu- a fost până la 31.08.2016 profesor la University of Illinois at Chicago, la facultatea de Inginerie Mecanică și Industrială.  Pregătirea sa de bază este Mecanica, specialitatea Mașini Termice. A obținut diploma de inginer și doctoratul la Universitatea Politehnică București unde ulterior a lucrat ca profesor timp de 13 ani, înainte de a emigra în SUA. A făcut studii doctorale și post doctorale la French Institute of Petroleum în Paris, Franța și la University of Wisconsin la Madison, USA. În anul 2000 i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești, România.

În SUA a lucrat ca inginer șef la Divizia de Cercetări în Motoare și ca manager în cadrul companiei Navistar, una dintre întreprinderile americane de frunte care fabrică vehicole comerciale și motoare cu ardere internă.  A publicat numeroase articole cu conținut tehnic în domeniul motoarelor diesel, cu referire la optimizarea emisiilor, simularea proceselor de ardere din motoare, optimizarea statistică a proiectării motoarelor, etc.

Este membră Fellow a SAE International (Societatea Inginerilor de Automobile) din anul 1980 și a fost aleasă Președinte al SAE în anul 2000, fiind prima femeie președinte al SAE și prima președintă născută în afara Statelor Unite. În urma unei donații substanțiale, SAE a instituit în anul 2012 ”Rodica Baranescu Award for Technical Excellence and Leadership” (premiul pentru rezultate excelente în tehnică și leadership) pentru a celebra succesul femeilor inginere într-o profesie încă dominată de bărbați. Din anul 2005 până în 2016 Rodica Bărănescu a lucrat ca profesor la University of Illinois at Chicago, predând cursul de Motoare Termice și conducând lucrările de cercetare ale studenților.

În anul 2001 a fost aleasă membră a National Academy of Engineering, cea mai înaltă organizație profesională în domeniul ingineriei din SUA.  Ca membră a secției de Inginerie Mecanică a Academiei, participă activ în comitete tehnice naționale, care evaluează tehnologii viitoare pentru reducerea consumului de combustibili și pentru reducerea emisiilor poluante la autovehicule.

Adrian Bejan- este profesor universitar la Duke University, Departamentul Inginerie Mecanică și Știința Materialelor și este cunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile din domeniul termodinamicii, precum și ca autor al teoriei constructale privind proiectarea și evoluția în natură.

S-a născut la Galați și la vârsta de 19 ani a primit o bursă la MIT, unde și-a continuat studiile, iar în 1975 a obținut titlul de doctor. După un stagiu la University of California, Berkeley și o încadrare la University of Colorado, a devenit profesor la Duke University în 1984, având deja la acea dată contribuții majore în domeniul științelor termale.

Este membru de onoare al Academiei Române – Secția de Științe Tehnice și membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea a 18 universități, a publicat numeroase cărți și sute de lucrări științifice și este membru în diverse asociații profesionale, organizații sau instituții academice. Cea mai recentă recunoaștere a activității sale o reprezintă Medalia „Benjamin Franklin”, acordată de Institutul Franklin din Statele Unite.

Adrian Bot- Cercetător în domeniul ştiinţelor biomedicale, Adrian Bot, MD, Ph.D. este vicepreședintele medicinii translaționale la Kite, o companie de biotehnologie care a dezvoltat o terapie genetică de prima generație pentru cancer. Are peste 20 de ani de experiență în cercetarea și dezvoltarea biomedicală.

Adrian Bot a obținut licența la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, România și doctoratul în științele biomedicale de la Școala de Medicină din Mount Sinai, New York. Ulterior, a fost invitat ca om de știință la Institutul de Cercetare Scripps din La Jolla și ca cercetător principal și director de cercetare în domeniul imunologiei la Alliance Pharmaceutical Corp. din San Diego.

În noiembrie 2002, dr. Bot s-a alăturat companiei Allecure Pharmaceuticals, care a devenit MannKind Corp, unde a fost director de cercetare și dezvoltare. A deținut numeroase alte funcții la MannKind: director senior al medicinii translaționale, vicepreședinte al conducerii științifice și vicepreședinte al cercetării, înainte de numirea în funcția de șef adjunct științific și apoi vicepreședinte al medicinii translaționale la Kite. Dr. Bot are mai multe brevete în domeniu, peste 150 de prezentări la congrese și publicații, a făcut parte din comisii editoriale și organizații prestigioase precum Societatea de Imunoterapie pentru Cancer.

Theodor Damian-Profesor de Filosofie şi Etică la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Metropolitan College of New York; Profesor de Filosofie şi Literatură la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare a Universităţii Spiru Haret, Bucureşti (2008-2011); Preşedintele al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar “M. Eminescu” din New York, Paroh al Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Ap. Petru şi Pavel”; Director al revistei de cultură şi spiritualitate română Lumină Lină- Gracious Light, New York, director al revistelor Symposium şi Romanian Medievalia, New York; Preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România; ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; membru în peste 20 de colegii de redacţie de reviste literare şi academice din România şi SUA, precum şi în numeroase asociaţii naţionale (România, SUA) şi internaţionale.

A publicat peste 30 de volume în domeniile teologie şi etică, critică literară, printre care: The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion (Lewiston, NY: The Edwin Mellen Press, 2002), Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu (Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008), Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice (Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008), Trăirea în cuvânt (interviuri, Cluj: Eikon, 2011), Life and Mind. Perspectives on the Human Condition, editor, cu Richard Grallo şi Bert Breiner (New York, Sophia Institute – Theotokos Press, 2013), Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu (Bucureşti: Eikon, 2016), Gregory of Nazianzus’ Poetry and His Human Face in It (Sophia Institute – Theotokos Press, New York, 2017) şi poezie printre care: Semnul Isar/ The Isar Sign (Deva: Editura Calauza, 2011), În casa fulgerului (Iaşi: TipoMoldova, seria Opera Omnia, 2013), Lazăre, vino afară (Iaşi: Junimea, 2016).

A primit numeroase premii si diplome de recunoaștere a activităților sale academice, profesionale, culturale si literare.

Alexandru Mărmureanu- Născut la 30 august 1962, Alexandru Mărmureanu este un proeminent chirurg toracic și cardiovascular, cu o experiență specială în domeniul chirurgiei minim invazive, în care a dezvoltat și a pionierat o serie de tehnici și proceduri. În cei peste 30 de ani de practică, a reușit să trateze unele dintre cele mai complexe și dificile afecțiuni ale inimii și plămânilor. A absolvit facultatea de medicină din Craiova, și-a terminat rezidențiatul în chirurgie generală la New York University Medical Center și apoi a continuat specializarea în chirurgie toracică la Mount Sinai Medical Center din New York, unde a fost implicat în mod activ în domeniul cercetării în chirurgie cardiovasculară și toracică. A avut, de asemenea, un Fellowship în chirurgie toracică la UCLA, unde a continuat să practice ca instructor clinic, iar apoi s-a alăturat echipei Cedars Sinai Medical.

Doctorul Mărmureanu este recunoscut la nivel internațional în domeniul său de activitate și a publicat numeroase articole și cercetări. Dedicat cauzelor caritabile, Alexandru Mărmureanu călătorește în întreaga lume pentru a pregăti chirurgi locali și pentru a realiza operații pro-bono.

A construit câteva programe de chirurgie cardiacă și toracică de succes la Los Angeles, tratează peste 400 de cazuri pe an cu rezultate deosebite și este membru în numeroase organizații și comitete, la nivel național și internațional.

Pentru activitatea sa remarcabilă a obținute mai multe premii printre care premiul „Celebrități româno-americane 2012” – merit distinctiv pentru misiunile medicale internaționale și Premiul medical pentru 20 de ani de Chirurgie cardiotoracică, Timișoara, România      2011.

Alexandra Nechita- S-a născut în 1985 și a început să picteze la vârsta de doi ani. A avut prima expoziție publică la vârsta de 8 ani și talentul său extraordinar a fost imediat recunoscut. A atras atenția deopotrivă criticilor de artă și publicului larg și a fost prezentată de media drept „copil minune” și supranumită „micul Picasso”. În 2008 a absolvit UCLA și locuiește în prezent în Los Angeles.

Alexandra Nechita și-a creat un limbaj vizual propriu, într-o manieră unică, lirică și abstractă, iar lucrările sale, prezentate la expoziții în întreaga lume, au personalitate artistică, sunt sofisticate și pline de viață. A obținut numeroase premii decernate în întreaga lume pentru creațiile și realizările sale.

Susținătoare activă a artei ca mod de comunicare și mijloc de expresie, inclusiv în școli, Alexandra și-a făcut o misiune din a contribui la rezolvarea pașnică a conflictelor.

Dan Nicolae– este Profesor la University of Chicago, Decan al Facultății de Statistică, Profesor la Facultatea de Medicină, secția Genetică Medicală și Profesor la Facultatea de Genetică Umană. Profesorul Dan Nicolae este recunoscut ca unul dintre liderii mondiali în aplicațiile statisticii și matematicii în genetică.

Prof. Nicolae s-a născut la Craiova unde a absolvit „Liceul Nicolae Bălcescu” (azi numit Colegiul National Carol I). În perioada 1990-1995 a urmat cursurile Facultății de Matematică de la Universitatea din București și ulterior a obținut doctoratul în Statistică la University of Chicago. După un an ca cercetător la deCode Genetics în Islanda, a acceptat să se alăture corpului profesoral al University of Chicago. A fost profesor vizitator la University of Oxford și UCLA, iar în perioada 2015-2016 a fost conducătorul Secției de Genetică Medicală.

Cercetarea profesorului Nicolae acoperă mai multe domenii: statistică matematică, statistică genetică și genetica bolilor complexe. Grupul de cercetare al profesorului Nicolae are un rol activ în a dezvolta metode optime pentru culegerea datelor, în a formula modele pentru rețelele moleculare și în a dezvolta soluții matematice și algoritmi pentru analizarea datelor generate pentru zeci de mii de pacienți și milioane de factori de risc. Cercetarea profesorului Nicolae a dus la numeroase descoperiri de gene și procese moleculare implicate în astmul bronșic și în boala lui Crohn și a deschis noi arii de cercetare care încearcă să înțeleagă factorii prenatali (moleculari și de mediu) în etiologia astmului.

Prof. Nicolae a publicat peste 130 de articole științifice care au fost citate de mai mult de 25.000 de ori. Este membru in numeroase borduri editoriale și a participat în zeci de comisii de evaluare a granturilor în State Unite, Canada, Anglia și Uniunea Europeană.

Marius Stan-Dr. Marius Stan este recunoscut internațional ca unul dintre întemeietorii modelării și simulării pe calculator a fenomenelor care apar la multiple scale temporale și spațiale. Din 2010 este Cercetător Principal la institutul de cercetare ”Argonne National Laboratory” din Chicago unde conduce un grup de cercetare care utilizează elemente de inteligență artificială și simulări pe calculatoare de mare performanță pentru crearea unor materiale noi cu aplicații în domeniul energetic și în cel al componentelor electronice. Este Profesor la Institutul de Informatică (Computation Institute) al Universității Chicago și Profesor la Institutul de Știintă și Inginerie (NAISE) al Universității Northwestern.

Marius Stan a copilărit la Urziceni, județul Ialomița, unde a absolvit liceul teoretic „Grigore Moisil”. În 1986 a absolvit Facultatea de Fizică a Universității București. După un stagiu la ROFEP S.A., a devenit Cercetător Științific la Institutul de Chimie Fizică al Academiei Române, iar în 1997 Marius Stan a obținut Doctoratul în Chimie. În același an a început un stagiu postdoctoral la institutul de cercetare „Los Alamos National Laboratory” din SUA  În scurt timp a fost angajat permanent și a creat un grup dedicat studierii proprietăților termodinamice ale materialelor.

În  perioada 2013-2015 d-nul Dr. Stan a fost Consilier Principal pe Probleme de Informatică și Director Național la Ministerul Energiei al SUA, în Washington DC, în timpul administrației Președintelui Barack Obama.  În această capacitate a dezvoltat elemente ale strategiei SUA în domeniul energetic și a condus programe naționale de cercetare cu un buget de peste 50 de milioane de dolari. În cadrul Organizației de Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), d-nul Dr. Stan a creat și condus un grup de dezvoltare strategică a modelării pe calculator din care fac parte reprezentanți ai 16 țări. În 2018, Universitatea Politehnică București i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

Eliot Sorel– este medic, lider inovator în medicina globală și expert în performanța sistemelor de sănătate. Este Senior Scholar la George Washington University, Center of Healthcare Innovations and Policy Research și predă cursuri despre performanța sistemelor globale de sănătate și sănătate mentală globală. În 2013 dr. Sorel a inițiat un model integrat de îngrijire primară, sănătate mentală și sănătate publică, ca mijloc de a crește calitatea, accesul și caracterul sustenabil al sistemului de sănătate.

Este principalul autor al Declarației Asociației Americane de Psihiatrie (APA) cu privire la Îngrijire Integrată din 2016 și coautor al Declarației de la București a Asociației Mondiale de Psihiatrie cu privire la Îngrijirea Integrată și Îngrijirea Colaborativă din 2015. În perioada 2016-2018, a fost membru în board-ul pentru politica schimbului de informații în sănătate din District of Columbia, desemnat de primarul Washington DC Muriel Bowser.

A editat numeroase cărți și a publicat articole și studii științifice prestigioase. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină Carol Davila, precum și a Universității Politehnice din București. În 2004 a fost decorat de Președintele României cu Steaua României în grad de Comandor.

Dr. Victor Velculescu este Profesor de oncologie și patologie și co-Director al Diviziei de Biologia Cancerului la Centrul de Cancer Sidney Kimmel al Facultății de Medicină a Universității Johns Hopkins. Dr. Velculescu este cunoscut pe plan internațional pentru descoperirile sale în domeniul genomica și cercetarea cancerului.  Dr. Velculescu și colegii săi de la Universitatea Johns Hopkins au făcut prima analiză de secvențare a întregului genom al cancerului uman, identificând gene și mecanisme importante ale cancerului. Mai recent, grupul Dr-ului Velculescu a dezvoltat noi metode de analiză în sânge pentru detecția și monitorizarea cancerului. Aceste descoperiri au ajutat la dezvoltarea de noi domenii de diagnostic de precizie și medicină personalizată în oncologie și alte boli.

Dr. Velculescu s-a născut în România și a emigrat în America la vârsta de 7 ani împreună cu familia sa. Și-a obținut licența la Stanford University și masteratul și doctoratul la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins. Dr. Velculescu este membru al Asociației Americane de Cercetare a Cancerului, precum și membru al mai multor organizații și instituții medicale din America și străinătate. În anul 2017, Dr. Velculescu a fost ales Membru Onorific din Străinătate al Academiei Române.  Dr. Velculescu a primit numeroase premii naționale și internaționale pentru cercetarea sa și a fost decorat cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler.