Demersurile făcute de autoritățile locale din municipiul Vulcan și din localitatea Ialoveni (din Republica Moldova) privind încheierea unui parteneriat de înfrățire a celor două localități s-au finalizat cu succes, odată cu semnarea documentului oficial de înfrățire.
Evenimentul a avut loc în data de 28 octombrie 2018, la Primăria Ialoveni în prezența mai multor delegații de români dar și a unor delegații dn alte state europene, venite la Sărbătoarea Ialoveniului. Acordului de Înfrățire dintre municipiul Vulcan și orașul Ialoveni – Republica Moldova a fost semnat de Gheorghe Ile – primaul municipiului Vulcan, respectiv de Sergiu Armașu – primarul orașului Ialoveni.
”Am reușit, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să finalizăm în acest an prețios al Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor, toate demersurile necesare pentru a realiza prima relație de înfrățire a municipiului Vulcan cu o altă localitate. Am ales orașul Ialoveni din Republica Moldova și-i mulțumesc domnului primar dar și tuturor fraților noștri basarabeni pentru felul în care au primit și îmbrățișat propunerea noastră. Pornim la drum în această frumoasă legătură cu certitudinea stabilirii unor relații calde, prietenești între Vulcăneni și Ialovineni, de toate vârstele. Sărbătoarea Ialoveniului, marchează pentru comunitățile noastre înfrățite, startul în deschiderea porților prieteniei, ale colaborării și susținerii reciproce”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Acesta informează că Programul de activități comune al celor două localități înfrățite, program care va fi stabilit până la finele acestui an și va avea ca termen de implementare cuprinsul anului următor, va fi axat în principal pe proiecte culturale, educaționale, istorice, de păstrare a tradițiilor, sportive, turistice și economice.
Pentru a întări și mai mult relația de înfrățire a comunităților locale din Vulcan și Ialoveni, în zona centrală a localtății moldovenești, cei doi primari au plantat împreună 4 brazi, drept semn al prieteniei și unității care trebuie să marcheze relația celor două orașe înfrățite: 1 brad al României, 1 brad al Republicii Moldova, 1 brad al Asociației Băștinașilor din Ialoveni și 1 brad al reprezentanților din Belgia, prezenți la rândul lor, la Zilele Ialoveniului, în calitate de frați europeni ai celor din Moldova. ”Generațiile care vin după noi, vor putea admira în timp, acest loc unde rădăcinile relațiilor de înfrățire și susținere, vor crește adânci și puternice”, spune primarul Gheorghe Ile.
Tot cu prilejul deplasării în Republica Moldova, primarul Vulcanului a avut ocazia să participe, la Ialoveni, și la un alt moment de excepție care a marcat încă un exemplu de unitate și colaborare care definesc relația cetțenilor din Ialoveni cu administrația publică locală. Astfel, două străzi din Ialoveni, respectiv str. 9 Mai și str. Nicolae Bălcescu au fost pavate de Primărie în colaborare directă cu asociațiile de locuitori. ”Din explicațiile domnului primar Sergiu Armașu am înțeles că oamenii au insistat să fie parte în proiect, contribuind cu sume de bani importante pentru realizarea lucrărilor, în condițiile în care au înțeles că Primăria nu dispune de fonduri suficiente pentru a rezolva problema lor cea mai arzătoare: pavarea străzilor.Este de menționat că cel puțin pe strada 9 Mai, veniturile cetățenilor sunt cu mult mai mici decât media veniturilor din România, ceea ce face implicarea lor și mai prețioasă. La momentul inaugurării acestor străzi, făcută cu rugăciune și multă bunăvoință simțită de toți cei prezenți, străzile s-au preschimbat în locuri de socializare foarte plăcută. Iar pe strada Nicolae Bălcescu iacă, am încins și Hora Unirii, spre bucuria sufletelor noastre de români de dincoace și dincolo de Prut”, a relatat primarul Gheorghe Ile.