Iubitorii ”sportului alb” primesc o veste bună de la administratorii stațiunii turistice Straja din Lupeni care apreciază că sezonul turistic de schi 2018-2019 va debuta aici chiar pe data de 1 Decembrie, odată cu Ziua Națională a României. ”Este cadoul pe care vrem să-l facem românilor care deja au ales Straja pentru a serba Ziua Națională și Centenarul României în această stațiune turistică. Sperăm că și vremea va ține cu noi, astfel încât să putem face această frumoasă surpriză turiștilor”, a declarat prmarul muncipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Acesta spune că, în acest sens, și în cursul acestui an, au fost făcute o serie de investiții care vizează modernizarea infrastructurii de turism, de la reabilitarea drumului, continuând cu modernizarea pârtiilor și până la achiziționarea de noi instalații de producere a zăpezii artificiale. La toate aceste investiții publice, se adaugă altele, realizate de investitorii privați care și-au modernizat capacitățile de cazare și care au realizat investiții semnificative în modernizarea și extinderea instalațiilor de transport pe cablu aferente pârtiilor pe care le au în administrare.
În acest sens, spre exemplu, societatea Comexim R Lupeni, administrată de Emil Părău, a făcut numai în acest an investiții de peste un milion de euro. Astfel, pentru fluidizarea și dezvoltarea transportului pe cablu, s-a demontat teleschiul nr. 3 pentru lărgirea pârtiei Constantinescu, acesta fiind relocat în paralel cu telescaunul 1. În același timp, a fost montat un nou telescaun 4 locuri, debraiabil, cu plecare din zona Crucii care va urca până la capătul de sus al pârtiei Mutu, una dintre cele mai apreciate de schiorii care vin la Straja. Noul telescaun va avea o viteză de deplasare de 4m/s, pe o lungime de 1300 metri. O altă investiție așteptată de turiști este și cea privind telescaunul de pe Vârful Straja care, începând cu acest sezon va funcționa și va urca până la cota 1870 metri. În plus, pentru începători covorul rulant a fost remontat și poziționat în variantă finală, pe pârtia Baloo, iar pentru asigurarea stratului de zăpadă artificială pe tot parcursul sezonului s-au mai achiziționat încă 5 tunuri noi, numărul total al tunurilor de producere a zăpezii atificiale ajungând la 23 și fiind răspândite pe tot domeniul schiabil de la Straja care însumează 26 de km de pârtii, fiind unul dintre cele mai mari din țară.
În ceea ce privește accesul în stațiune, în această toamnă au fost realizate o serie de lucrări de reabilitare a drumului județean Lupeni – Straja, dar și autoritățile locale au realizat investiții în modernizarea drumurilor de acces spre stațiune, atât pe strada Straja, cât și pe stada Pomilor, care va asigura o alternativă nouă de acces către stațiune.
Veștile bune nu se opresc aici. Primarul municipiului Lupeni anunță că, pentru acest sezon, administrația locală nu va face modificări nici în ceea ce privește tarfele de operare pentru instalațiile de care dispune sau pentru celelalte servicii puse la dispoziția operatorilor de turism sau a turiștilor. ”Se vor păstra aceleaşi tarife, preţurile fiind menţinute la un nivel minim, astfel încât, atât turiştii cât şi cetăţenii Lupeniului să poată beneficia de accesul facil şi comod în staţiune, utilizând telegondola” spune primarul Resmeriță.
În plus, grație acordului semnat de administratorii de pârtii și Primăria Lupeni, schiorii vor avea posibilitatea de a folosi cartelele achiziționate de la oricare dintre operatori, pe toate instalațiile, ori de câte ori au nevoie, nemaifiind necesare plăţi suplimentare ori plăți diferențiate pentru diversele pârtii din stațiune. ”Le mulţumesc administratorilor de pârtii care au realizat această asociere, una care va fi în folosul tuturor celor care vor alege Straja în această iarnă pentru a schia, aşa cum le mulţumesc tututor celor care au înţeles că pentru a avea o staţiune aşa cum ne dorim cu toţii, trebuie să ne respectăm reciproc, să respectăm legislaţia în construcţii şi să devenim parteneri în dezvoltarea acestei frumoase staţiuni turistice, care poate şi trebuie să devină motorul de dezvoltare al municipiului Lupeni în anii următori”, a mai precizat Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Sub aceste auspicii favorabile, dar și cu ajutorul lui Dumnezeu care deja a trimis primele ”semne bune” cu privire la starea vremii în zona Straja, unde a nins și, suplimentar, a început producerea zăpezii artificiale, la Staja se anunță un nou sezon turistic de excepție, al cărui start oficial a fost
programat pentru data de 1 Decembrie 2018.