Nemuritorul Eminescu omagiat și la Biblioteca județeană din Deva

Cea de-a a X-a ediție a manifestării cultural-educative Eminesciana, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a omagiat și în acest an, în care se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu, memoria marelui nostru poet național. ”An de an, la mijloc de ianuarie, Biblioteca noastră a cinstit așa cum se cuvine personalitatea și opera poetului nepereche și am dorit ca, de la un an la altul, aceste momente să fie tot mai reușite, mai atractive”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.

Astfel, în ziua de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, manifestările organizate sub genericul Eminesciana au avut drept motto versul Mai am un singur dor, care a fost ales, după cum precizează managerul Bibliotecii județene, pentru că poezia omonimă, o poezie pe care românii o iubesc mult, cuprinde zbuciumul sufletesc al poetului înainte de a părăsi această lume, acum 130 de ani.

Cei care au participat la omagierea lui Eminescu s-au bucurat de un program cultural-educativ bogat, cu momente emoționante, au putut cunoaște mai bine viața și opera poetului, l-au simțit mai aproape de suflet și l-au iubit și mai mult.

Numerosul public prezent la eveniment a avut prilejul să-l asculte, în deschidere, pe scriitorul Gligor Hașa, care a rostit cuvinte pline de emoție și de prețuire față de nepieritoarea operă a lui Mihai Eminescu.

Oaspeți ai acestei acțuni culturale au fost și membrii Fundației Rock Filarmonica Oradea (Alexandrina și Florian Chelu Madeva), instituită și condusă de omul de cultură și muzicianul Florian Chelu Madeva, care au încântat publicul cu piese muzicale inspirate din poezia eminesciană, lucrări componistice, de factură rock, pop folk și electronic, precum: Sunt ani la mijloc, Maria Tudor, Și dacă și Criticilor mei. De asemenea, au fost interpretate (ghitară-voce) sonetele: Răsai asupra mea, Pe gânduri ziua, Sonet satiric, Ai noștri tineri.

Concursul organizat pentru elevii din liceele și colegiile din Deva, pe subiecte legate de viața și creația lui Eminescu, a avut drept generic Eminescu – muntele fără poteci, potrivit sintagmei atât de inspirate oferite de scriitorul Gligor Hașa, iubitor și fin cunoscător al operei eminesciene. La concurs au luat parte elevi de la colegiile și liceele din Deva: Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Colegiul Național Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”.

Au fost constituite echipe de câte trei elevi de la fiecare dintre colegiile și liceele devene participante. Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Juriul concursului a fost format din managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara, șefa Serviciului Relații cu Publicul, Luminița Vulcan, și Mihaela Țoța, bibliotecară.

După verificarea răspunsurilor, au fost declarate câștigătoare următoarele echipe, aparținând colegiilor/ liceelor din Deva:

  • Locul I: Liceul de Arte „Sigismund Toduță”
  • Locul II: Colegiul Național „Decebal”
  • Locul III: Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”

Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea Bibliotecii Județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți.

”Concurenții s-au dovedit a fi bine pregătiți, interesați, foarte serioși în tratarea unui subiect atât de îndrăgit și de important pentru noi toți. Și în acest an am putut admira excepționala colecție bibliofilă a Deliei Alic, pasionată de personalitatea și creația lui Eminescu. Cu pricepere și perseverență, a adunat, de-a lungul unei vieți, sute de volume cu tematică eminesciană, de la cărți de poezie la lucrări de critică literară, lucrări pe care ni  le-a prezentat în detaliu. Și la această ediție a manifestărilor dedicate lui Mihai Eminescu, numărul celor care au venit a fost mare, am avut printre noi tineri și oameni în vârstă, toți animați de dragostea pentru creația lui Eminescu și, mai ales, dragostea pentru poezia eminesciană pe care noi toți o purtăm în suflete”, a concluzionat Ioan Sebastian Bara.