”Exploatarea culturală Petrila” câștigătoare la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național

Quot erat demonstrandum ! Când minele mor, din adâncul pământului poate renaște… lumina. Cu încăpățânarea specifică doar unor artiști de excepție, sprijiniți de o întreagă pleiadă de oameni de cultură și susținători ai culturii și artei, promotorii ”Planetei Petrila” au pariat pe un astfel de proiect, menit să transforme defuncta Exploatare Minieră Petrila într-o autentică Exploatare Culturală.

Și ce moment mai frumos putea fi altul decât câștigarea de către Asociația ”Colonia Veselă” condusă de genialul artist petrilean Ion Barbu, a unuia dintre Premiile Administrației Fondului Cultural Național, în chiar ziua de 15 ianuarie, în care România celebrează Ziua Culturii Naționale.

Proiectul Asociației ”Colonia Veselă”, intitulat ”Exploatarea Cultuală Petrila”, derulat împreună cu comunitatea culturală petrileană reunită sub genericul ”Planeta Petrila” în vara anului trecut, a întrunit aprecieri maxime din partea juriului ediției din acest an a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național pentru organizații neguvernamentale și manageri culturali.

Acest proiect cultural de excepție, a fost declarat câștigător al secțiunii  ”Premiul pentru activitate culturală în (relație cu) spațiul public”, de către juriul compus din Matei Bejenaru, Cristi Borcan, Paul Dunca , Ioana Ilie, Sandra Jitianu, Lorand Maxim și Irina Petrescu. Premiul a fost acordat pentru inițiativa de activare a spațiului public care valorizează memoria colectivă și redefinește identitatea locului.

Astfel, Premiul pentru activare culturală în relație cu spațiul public al AFCN vine în 2019 la Petrila. Ion Barbu, Cătălin Cenușă, Vasile Jurca, Ilinca Păun Constantinescu, Suzana Dan, Cristina Bobe si Mihai Danciu au ridicat împreună trofeul, la gala de decercare a Premiilor AFCN care a avut loc la București, cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

”Exploatarea Culturală Petrila înseamnă, însă, o pleiadă de persoane dintre cele mai faine, pornind de la mintea luminată a Loredanei Gaiță și implicarea impresionantă a artiștilor și voluntarilor, până la participarea fără precedent a petrilenilor într-un eveniment cultural”, au precizat reprezentanții Asociației Planeta Petrila.

Susținător declarat al acțiunilor culturale derulate sub genericul ”Planeta Petrila” de către comunitatea culturală a Petrilei și susținătorii acesteia din țară și din străinătate, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca se consideră onorat de acest nou, dar foarte important premiu, care aduce Petrila pe harta culturii de înaltă calitate din România. ”Am fost foarte mândru că orașul Petrila a reușit nu doar să-i inspire pe promotorii culturii în creionarea unor proiecte social-culturale care au devenit o adevărată carte de vizită a orașului nostru, ci mai ales că strădaniile acestor oameni de suflet au fost răsplătite prin acest premiu al AFCN, care ne onorează pe toți. Se dovedește încă o dată că încrederea și susținerea pe care am considerat că trebuie să o dăm acestui proiect care vizează transformarea Exploatării Miniere de la Petrila într-o veritabilă Exploatare Culturală, a fost, este și rămâne una pe deplin justificată. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru și-i asigur că le voi rămâne aproape și în acest an, precum și în cei care vor urma. Pentru că, împreună, reușim iată să demonstrăm că inegalabilul nostru scriitor Ion D. Sîrbu avea atât de multă dreptate când spunea că Petrila nu e doar un simplu oraș, ci o întreagă Planetă”, a declarat primarul Vasile Jurca.

La rândul său, Loredana Gaiță, cea care a ”construit”, împreună cu Mihai Danciu, cu Ion Barbu și întereaga echipă a Coloniei Vesele, proiectul ”Exploatarea Culturală Petrila” apreciază că Premiul AFCN pentru „Activare culturală în spațiul public”! este o încununare a muncii și pasiunii unor tineri care cred în rolul culturii în definirea spațiilor publice sortite, altfel, ruinării. ”Chiar mai fidel contextului ar fi titlul de „activare culturală pentru devenirea unui spațiu public”, evenimentul fiind (încă) o metodă de atragere a atenției locuitorilor, foștilor locuitori, administrației locale și a mediului cultural național asupra potențialului de reconversie a fostei mine Petrila. La Exploatarea Culturală Petrila, pe lângă tururi ghidate ținute de cei care au lucrat în mină, concerte, piese de teatru și dezbateri publice, am introdus ideea unui traseu expozițional în care Sala de dispecerat, Sala mare de pontaj, Atelierul mecanic, Școala de calificare și fostele vestiare au fost transformate temporar, sau chiar pe termen lung, de Ion Barbu, Suzana Dan, Renee Renard, Cipran Chirileanu, Ovidiu Zimcea, Ilinca Păun Constantinescu, Trupa de teatru Auăleu și Cătălin Cenușe.  Bravo ex echipa artistică TM2021, pe ce punem mâna, câștigăm !”, spune Loredana Gaiță într-o postare publicată pe pagina sa de socializare.

”Nu m-am gândit niciodată sau m-am gândit dar eram prea optimist, că în decurs de o singură generație (considerând că 28 de ani pot constitui o generație) un grup mare de intelectuali din București or să vină să planteze panseluțe în curtea Minei Petrila. Citând un celebru contemporan, vă mulțumesc dragi intelectuali, ați dovedit că sunteți o forță, pe care minerii se pot baza, la bine, dar mai ales, la rău. Cred că este Petrila este unicul loc dintr-o Românie care e pregăbușește din punct de vedere economic, unde o exploatare culturală ia locul unei exploatări miniere. Vă mulțumesc pentru acest premiu și adaug că pentru anul acesta, ambițiile noastre sunt nemăsurate, drept pentru care vă invităm să ne ”călcați” pragul”, a spus, la rândul său, în discursul din gala de premiere AFCN, ”părintele spiritual” al programului de reconversie culturală a mineritului petrilean, artistul Ion Barbu.

Foto: Cristina Bobe