Ziua Europei a fost sărbătorită în avans la Lupeni

Ziua Europei, sărbătorită în mod oficial pe 9 mai, a fost marcată, cu o zi înainte, și la Lupeni. Aici, autoritățile publice locale au organizat un interesant eveniment public găzduit la Palatul Cultural și avându-i ca destinatari, în primul rând, pe copiii și tinerii din municipiul Lupeni. ”Ne-am dorit să organizăm acest eveniment în primul rând pentru ca tinerii și copiii din municipiul nostru să înțeleagă mai bine atât ce înseamnă Uniunea Europeană, care este locul și rolul nostru în această construcție politică, economică și socială europeană pentru că, în definitiv, viitorul Europei unite depinde tocmai de felul în care tinerii de astăzi înțeleg mecanismele de funcționare a Uniunii Europene. Vreau să le mulțumesc, în acest context, profesorilor de la școlile gimnaziale din Lupeni, celor de la Centrul de Informare al Uniunii Europene din România, celor de la ADEH Hunedoara și Clubului de presă Valea Jiului, care ne-au fost parteneri în organizarea acestui eveniment”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Despre toate aceste valori ale Uniunii Europene le-a vorbit elevilor care au fost prezenți în sală, Maria Ciorbă – reprezentant al Centrului de Informare ”Europe Direct” de la Timișoara, jurnalistul Angella Dumitrașcu – președintele Clubului de presă Valea Jiului, dar și prof. Adrian Mircea de la Școala gimnazială nr. 2. ”România trece într-o nouă etapă și trebuie să facă tot ceea e ne stă în putință de a avea europarlamentari activi, care să atragă fondurile europene și acest lucru deprinde de votul din 26 mai  a.c.”, a spus consultantul european Maria Ciorbă.

Dincolo de cele câteva discursul succinte, programul dedicat aniversării ”Zilei Europei” de la Lupeni a cuprins și o serie de impresionante momente artistice ale elevilor de la Școala gimnazială nr. 3 din Lupeni, în cadrul unui program coordonat de directorul unității școlare, prof. Victor Mălăgeanu. Câteva din momentele artistice s-au remarcat, prin aplauzele primite din partea publicului și prin modul inedit de abordare al temelor europene. Astfel, s-a bucurat de aprecieri momentul oferit de micii preșcolari coordonați de prof. Simona Chiroșca. Aceștia au prezentat ”Imnul U.E” într-o abordare nouă, non conformistă. De asemenea, de o apreciere aparte s-au bucurat micii actori de la Școala 3 care au prezentat  într-un format de teatru-forum, o adaptare a piesei ”Domnul Goe”, într-un moment scris și coordonat de profesorul, scriitorul și dramaturgul lupenean Gheorghe Truță, în care elevii spectatori prezenți în sală au putut afla despre drepturile  și îndatoririle de cetățean european.

La evenimentul de la Lupeni a participat, în calitate  de invitat și partener în proiect,  Agenția de Dezvoltare Economică și Socială a județului Hunedoara, aflată sub tutela Consiliului Județean, care, în foaier  au organizat un stand de prezentare cu obiectivele turistice  principale ale județului Hunedoara, doritorilor fiindu-le oferite materiale. De asemenea, în public, au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale din municipiul Lupeni, ai Consiliului local și ai Consiliului județean Hunedoara, conducători de instituții școlare și economice locale ș.a.