De 1 Iunie, la Lupeni a fost ”O lume minunată pentru copii”

Home Stiri la zi De 1 Iunie, la Lupeni a fost ”O lume minunată pentru copii”
De 1 Iunie, la Lupeni a fost ”O lume minunată pentru copii”

Pentru edilii din Lupeni, activitățile care au în centrul atenției copiii din această comunitate fac parte dintre cele mai importante preocupări ale echipei conduse de tânărul primar Lucian Resmeriță. Ca părinte, dar și ca reprezentant al administrației locale, acesta și-a propus ca anul acesta, Ziua Copiilor să fie în orașul pe care-l conduce, una specială. Așa se face că, la Lupeni, Ziua Copiilor s-a transformat anul acesta în… Zilele Copiilor. Pentru că aici, manifestările dedicate acestui eveniment au început încă din 31 mai și au ținut până duminică, 2 iunie. În tot acest timp, copiii au fost pe de o parte ”vedete” ale activităților organizate cu sprijnul Primăriei și Consiliului local Lupeni dar și beneficiari direcți ai acestor evenimente.

Serbările copilăriei au început la Lupeni vineri, 31 mai când pe scena Palatului Cultural au urcat, într-un nou spectacol plin de emoție, copii talentați din echipa Cenaclului ”Pas cu pas” îndrumați de pasionatul lor dascăl, Petronela Baldovin. Pe scenă au evoluat artiștii: Sara Pîrlea, Patricia Timar, Jessica Leahu, Bianca Drugea, Alma Moşpanic, Ioana Moşpanic, Denisa Bradu, Ancuţa Rotaru, Alexandra Suciu, Patricia Macavei, Yannis Fugaru, Alin Gorgan,Rareş Gorgan, dar și trupa de teatru ”Pas cu pas” și copiii de la grupa de grădiniţă a  Rodicăi Câmpean – președintele Comisiei de cultură din cadrul Consiliului local Lupeni.

 

La spectacol a fost prezent și primarul Lucian Resmeriță. Acesta ne-a declarat că este încântat de fiecare dată când îi poate admira pe copiii talentați ai municipiului Lupeni, convins fiind că sentimente similare îi încearcă pe toți cei care-și oferă bucuria de a asista la oricare din numeroasele activități cultural-artistice derulate de aceștia la Palat, în parcurile din oraș, la serbări sau în diverse alte locuri și ocazii.

Pe 1 Iunie, ziua oficială a copiilor din întreaga lume, la Lupeni, în cel mai frumos parc al orașului (Parcul CAP), copiii din comunitatea Lupeniului au putut participa la o serie întreagă de jocuri și activități dedicate lor, într-un program special realizat de Grupul ”Titanii” al voluntarilor Fundației Noi Orizonturi, în cadrul programului național #eusuntdeIMPACT. 

În acest context, Clubul GreenImpact TITANII Lupeni, format din 8 membri de gimnaziu și liceu și coordonat de liderii IMPACT prof. Bozea Violeta și prof. consilier școlar Mircea Adrian, au organizat la Lupeni, Ziua Națională IMPACT, o zi plină de emoții și sentimente de dăruire, cu activități pentru mici și mari, în care participanții au fost  provocați să descopere lucruri de valoare din comunitatea locală, să se distreze și să se bucure de ceea ce pot oferi niște copii frumoși. ”Susținem inițiativele tinerilor, iar activitatea acestora din cadrul Fundației Noi Orizonturi reprezintă un model pentru întreaga țară. De aceea, administrația locală de la Lupeni dorește să fie un partener al programelor destinate copiilor și tinerilor, așa cum este cel pe care l-am oferit copiilor din orașul nostru în ziua de 1 Iunie. Mulțumim GreenImpact Titanii Lupeni, Clubului ProDeo și Fundației Noi Orizonturi pentru evenimentul organizat în Parcul CAP din Lupeni, pentru copiii din comunitatea noastră”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Tot pentru a marca sărbătoarea Zilei Copiilor, administrația locală de la Lupeni i-a invitat pe cei mici și duminică, 2 iunie, tot în Parcul CAP, la o întâlnire cu muzica, dansul și distracția care fost elemente ale unui frumos spectacol pentru copii în care aceștia s-au putut întâlni cu cele mai frumaose personaje de poveste, dar au avut parte și de două recitaluri muzicale de excepție, oferite de Andrei Popa și de Bibi.

 

”La Lupeni, prin tot ceea ce facem, ne propunem să construim o lume minunată pentru copii. Cu atât mai mult ne-am dorit să realizăm acest lucru de ziua lor, ziua de 1 Iunie și sper din tot sufletul că am reușit. Vreau în același timp să-i asigur pe copii, dar și pe părinți, dascăli și bunici, că în permanent căutăm să facem în așa fel încât, pentru noi toți, Ziua copiilor să fie în fiecare zi”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.