Noul an școlar începe la Uricani sub cele mai bune auspicii

Noul an școlar începe la Uricani sub cele mai bune auspicii. Pe perioada vacanței de vară, toate unitățile de învățământ, fie el preșcolar, gimnazial sau liceal, au beneficiat de necesarele lucrări de igienizare și reparații, astfel septembrie încât copiii să aibă peste tot condiții optime pentru desfășurarea activităților didactice.

Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, investiții semnificative au avut loc anul acesta la Grădinița din orașul vechi, unde se derulează lucrări de reparații capitale. Muncitorii care execută aceste lucrări au lucrat intens în ultimele luni, pentru a face posibil ca noul an școlar să poată începe și aici. Au fost finalizate complet lucrările pe un palier al grădiniței (la etajul I), urmând ca, în următoarele cel mult două luni și lucrările de la parte să fie finalizate. ”La Grădinița din orașul vechi am avut parte de o lucrare amplă, prin care schimbăm în totalitate infrastructura și dotările acesteia, de la reabilitarea clădirii, băi, instalații electrice, termice, tâmplărie, acoperiș, alimentare cu apă ș.a.m.d. Pentru deschiderea anului școlar, am reușit finalizarea lucrărilor de la etaj, unde copiii vor putea efectua activitățile specifice, pe două grupe, una de dimineață și alta, după-amiaza, temporar până la finalizarea tuturor lucrărilor”, spune primarul Dănuț Buhăescu.

O altă veste bună pentru uricăneni este că anul acesta au început și lucrările pentru construirea unei noi grădinițe la Uricani, în cartierul Bucura 2, în spatele blocului 13. Primarul Dănuț Buhăescu a fost prezent în aceste zile pe șantier pentru a evalua stadiul acestei importante investiții pentru sistemul de învățământ public din orașul Uricani. ”După cum se poate vedea, în orașul Uricani investițiile cresc de la an la an. Aici, în cartierul Bucura 2 punem în operă un proiect câștigat de administrația locală, pentru care s-a obținut o finanțare nerambursabilă iar contribuția Primăriei este doar de cel mult 10% . După finalizarea acestei construcții vom începe aici, imediat, și o serie de lucrări pentru realizarea unui nou parc de odihnă și de joacă, precum și o noua parcare în spatele și zonele laterale ale construcției . La final, sperăm că undeva la mijlocul anului viitor, cartierul Bucura 2 se va bucura de o nouă zona bine sistematizată, cu o noua arhitectura modernă și funcțională”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu. 

Acesta a mai spus că luni, 9 septembrie, va fi prezent, ca întotdeauna, la deschiderea noului an de învățământ la toate unitățile din orașul Uricani. Festivitățile de început de an școlar se vor desfășura la Uricani după următorul program:

  • ora 8,00 – la Școala gimnazială nr. 2 Uricani;
  • ora 9,00 – la Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani;
  • ora 10,00 – la Școala primară de la Câmpu lui Neag.