O delegație a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, condusă de directorul general Cristian Ionică, participă în aceste zile la Târgul Național de profil ”EXPO APA 2019” care se desfășoară la Palatul Parlamentului din București.
Evenimentul este organizat de Asociația Română a Apei (ARA), structură care reunește toți operatorii de apă din România, Apa Serv participând la acest eveniment în cadrul Comitetului Bazinal Olt Jiu al ARA. ”Acest târg precum și seminariile și simpozioanele care au loc în cadrul evenimentului, se adresează tuturor specialiștilor din domeniul apei, începând cu administratorii resurselor de apă, operatorii de servicii de alimentare cu apă și canalizare precum și a publicului larg interesat de îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale acestui sectoru de activitate. Pentru noi este importantă prezența la acest târg mai ales pentru că, în cadrul expoziției specializate, furnizorii de echipamente și tehnologii dedicate apei prezintă cele mai noi tehnologii și echipamente în domeniu, fapt care reprezintă pentru noi un adevărat curs de specializare”, spune Cristian Ionică, directorul Apa Serv Valea Jiului.
La ceremonia festivă prilejuită de deschiderea EXPO APA 2019 a participat și ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu. În cuvântul său, aceasta a evidențiat din nou succesul operatorului de apă din Valea Jiului în ceea ce privește accesarea și utilizarea de fonduri europene pentru extinderea și modernizarea serviciilor de apă și canalizare, apreciind că și alți operatori din țară trebuie să se inspire din acest model de succes pe care-l reprezintă Apa Serv Valea Jiului.
La eveniment a fost prezent și fostul director general al ASVJ, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, care este în prezent reprezentantul acționarului majoritar (CJH) în forul de conducere al Apa Serv. ”Mă bucur nespus de faptul că la ceremonia de inaugurare a acestui eveniment, ministrul Fondurilor Europene a vorbit din nou în termeni elogioși despre Apa Serv, considerând operatorul de apă din Valea Jiului un etalon național în derularea acestui tip de servicii publice și, mai ales, în accesare și utilizarea fondurilor europene de dezvoltare. Îi felicit pe cei din echipa cărora am avut bucuria să fac parte, ca manager, și le doresc să păstreze la același nivel standardul activității de la Apa Serv”, a declarat Costel Avram.
Sub egida Expo Apa 2019, Asociația Română a Apei va găzdui în cursul zilei de 24 septembrie și un workshop economic internațional, având ca temă unul dintre cele mai arzătoare subiecte pentru toți operatorii serviciilor de alimentare cu apă potabilă din țara noastră: ”Tendințe în reglementarea sectorului de apă. Tarifarea și eficiența operării.” În cadrul acestui eveniment vor conferenția specialiști ai ANRSC și ARA, dar și specialiști ai sectorului de apă din Belgia, Portugalia, Scoția, Spania, Olanda sau Kazahstan.