Poeta Ana Podaru din Vulcan a plecat între stele

Home Cultură Poeta Ana Podaru din Vulcan a plecat între stele
Poeta Ana Podaru din Vulcan a plecat între stele

La începutul ”anotimpului poeților”, o veste tristă vine din Albion, acolo unde, după o lungă suferință purtată cu demnitate și cu zâmbet, sufletul poetei Ana Podaru a plecat spre stele.

Născută într-o comună din Bacău, în familia Magdei și a lui Alexandru Doboș, în 27 octombrie 1974, Ana Podaru a trăit, cei mai frumoși ani, în Vulcan (jud. Hunedoara), unde a ales să se stabilească împreună cu soțul său, Iulian și unde s-au născut cei doi copii ai săi, Larisa și Bogdan. Absolventă a Școlii Postliceale ”Carol Davilla” din Petroșani, Ana Podaru a lucrat la secția Pediatrie a Spitalului din Vulcan și, după absolvirea cursurilor de asistente medicale, la Secţia TBC – Pneumoftiziologie de la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Din anul 2014 a lucrat ca asistent medical la Spitalul din Crawley – Sussex Community NHS Trust, Sf. Augustian Care, Maplehurts Nursing Home-Haywards Heath şi Woodlands Nursing Home-Burgess Hill, toate din Marea Britanie.

Dincolo de activitatea sa profesională, după plecarea în Anglia, Ana Podaru și-a dat frâu liber infinitului său talent literar, publicând în diverse reviste literare din țară și străinătate, excepționalele sale poezii, dar și proză și critică literară, care se vor transforma nu doar în câteva frumoase volume de autor ci și în izvor de inspirație pentru câțiva tineri compozitori de muzică folk și artiști din Valea Jiului, precum Sergiu Pârvulescu, Luminița Donisă sau Monica Țugulea.

Membru a numeroase asociații literare și culturale, atât din țară, cât și din străinătate, Ana Podaru  s-a alăturat Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, găsind în scriitorul Dumitru Velea un mentor și, totodată, un critic și un editor devotat. ”Ana Podaru, cea mai iubită poetă de tineri, de oamenii simpli şi încercaţi de durere, de cei cu multă carte şi mai ales de cei cu fruntea plecată sub mâna lui Dumnezeu, suflet al revistei Banchetul, a plecat fără să plece de lângă noi. Iar noi cu ochii grei, ciorchini de lacrimi, rămânem să-i citim şi să-i recitim poezia şi proza, atât de pline de sensibilitate şi durere, de suferinţă şi lumină! Stoarsă de tot ceea ce înseamnă putere omenească, pleacă în partea cealaltă, care este doar lumină şi de acolo, alături de îngeri, ne priveşte cu toată bunătatea şi iubirea sufletului ei. A smuls din această încrâncenată luptă cu boala, o bucată de lumină, opera sa, pe care ne-a lăsat-o ca mărturie că nimic nu este zadarnic din zbaterea omului aici. A spus-o copiilor săi, Larisa şi Bogdan, surorilor Cristina şi Iustina şi fratelui Alexandru, ne-o spune nouă, tuturor, spre neuitare. Drum luminos, Ana, printre îngeri! Dumnezeu fie cu tine!”, consemnează, îndurerat, scriitorul Dumitru Velea pe facebook. 

 

Volumele de poezie ale Anei Podaru pot fi găsite în librăriile din Londra, la Biblioteca din Nicolae Bălcescu (jud. Bacău) – satul natal, în Bibliotecile ”Şansa” şi de la Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan, la  Biblioteca Judeţeană ”I.N.Roman” din Constanţa, la Biblioteca Judeţeană ”Ovid Densuşianu” din Deva, în format e-book pe Librăria online dar și pe eleganta pagină persoanală pe care a ținut-o pânăî în ultima clipă de viață, pe rețeaua de socializare facebook.

Zbor lin, spre stele, doamnă a slovelor frumoase ! Odihnă veșnică, Ana Podaru !