MESAJUL Președintelui Consiliului Județean Hunedoara cu prilejul Zilei Veteranilor de Război

Home Stiri la zi MESAJUL Președintelui Consiliului Județean Hunedoara cu prilejul Zilei Veteranilor de Război
MESAJUL  Președintelui Consiliului Județean Hunedoara  cu prilejul Zilei Veteranilor de Război

În ziua de 29 aprilie a fiecărui an, sărbătorim Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

Dacă până acum, în județul Hunedoara aveau loc ceremonii militare și religioase de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, spectacole și expoziții cu tematică adecvată, iată că, în acest an, marcăm această zi izolați, distanțați fizic unii de alții.

Chiar și în acest context dificil, ne amintim de veteranii care au scris cu propriul sacrificiu paginile Istoriei cu care poporul român se mândrește și care au păstrat imaculate sentimentele de mândrie.

Ne înclinăm în fața dumneavoastră, a veteranilor de război din județul Hunedoara,  cu speranța că vom găsi cu toții înțelepciunea și răbdarea de a învăța din exemplul pe care ni-l oferiți.

Gândul nostru de recunoștință se îndreaptă, așadar, spre veteranii de război din județul Hunedoara, cărora le transmitem salutul nostru cordial alături de urări de sănătate!

La mulți ani sănătoși!

PREȘEDINTE,

MIRCEA FLAVIU BOBORA