Profil de candidat al PSD Lupeni pentru Consiliul local: DIANA MINODORA SANDU

Home Politică Profil de candidat al PSD Lupeni pentru Consiliul local: DIANA MINODORA SANDU
Profil de candidat al PSD Lupeni pentru Consiliul local: DIANA MINODORA SANDU

Că social-democrația este, în municipiul Lupeni, una cu adevărat familială, o demonstrează și DIANA MINODORA SANDU, care face parte dintr-o familie de tradiție a Lupeniului, părinții săi fiind și membrii de nădejde ai familiei politice a PSD Lupeni. Cu aceste argumente, dar și cu mulțumirea firească a unui cetățean care a trăit schimbările profunde care au avut loc în municipiul Lupeni în ultimii ani, Diana Minodora Sandu se declară mândră de statutul său. ”Sunt mândră că sunt locuitor al celui mai frumos oraș din Valea Jiului, municipiul Lupeni, așa cum sunt la fel de mândră că fac parte din familia social-democrată care și-a pus amprenta pe schimbările care au avut loc în orașul nostru”, spune Diana Minodora Sandu.

Într-un fel, statutul său politic, dar și cel profesional, demonstrează că și ea este unul dintre cei care au pus umărul la toate aceste transformări. După 5 ani de activitate în învățământ, la o școală din Lupeni, absolventă a Facultății de Științe a Universității din Petroșani, Specializarea ”Administrație Publică Locală”, Diana Minodora Sandu s-a transferat la Primărie și lucrează în prezent la Palatul Cultural Lupeni. ”Mă număr printre funcționarii de la Palatul Cultural încă din momentul redeschiderii acestuia și sunt foarte mândră de acest lucru. Am crezut de la bun început în proiectul lui Cristian Resmeriță – ”Lupeni, Capitală Culturală” și am avut încredere că acesta va fi desăvârșit de primarul Lucian Resmeriță. Nu m-am înșelat și sunt foarte fericită că acest obiectiv cultural de excepție, care este Palatul Cultural Minerul a revedenit nu doar o perlă arhitectonică a orașului nostru, ci și locul în care viața cultural-artistică este atât de prezentă. Sigur că acum trecem printr-o perioadă mai dificilă, generată de criza epidemiologică, dar vom trece peste asta și vom relua activitățile care ne-au adus deja renumele de ”Capitală culturală”. Nu m-am înșelat nici atunci când, asemeni majorității cetățenilor din Lupeni, am avut încredere în echipa PSD și în primarul Lucian Resmeriță, la precedentele alegeri. Lupeniul a devenit un oraș în plină dezvoltare, iar progresele care s-au făcut sunt evidente și vor constitui argumente imbatabile în reconfirmarea la conducerea Primăriei și a Consiliului local a candidaților social-democrați”, spune Diana Minodora Sandu.

Faptul că printre aceștia se regăsește, pentru prima oară, și numele său reprezintă pentru Diana Minodora Sandu o responsabilitate în plus în tot ceea ce face. ”Eu am căutat să-mi aduc aportul în tot ceea ce presupune activitatea mea de la Palatul Cultural și să fiu un sprijin colegilor mei din administrația publică locală. Urmează însă alți 4 ani în care, grație proiectelor care au fost depuse până acum, mai ales pe fonduri europene, va fi foarte mult de muncă în administrația locală. Sunt onorată de propunerea de a face parte din echipa propusă de PSD Lupeni pentru Consiliul local și sigur că voi căuta să-mi îndeplinesc cu responsabilitate această îndatorire. Am mare încredere în primarul Lucian Resmeriță și în toată echipa noastră dar în același timp știu că și cetățenii municipiului Lupeni au foarte mari așteptări de la noi”, mai spune Diana Minodora Sandu.

Aceasta este ferm convinsă că, dincolo de investițiile în infrastructură, educație, sănătate sau turism, primarul Lucian Resmeriță și echipa PSD vor acorda aceeași cuvenită atenție investițiilor în cultură și vor sprijini toate proiectele culturale și artistice prin care Lupeniul își propune să pună în continuare în valoare Palatul Cultural, viitorul Cinematograf, dar mai ales statutul deja dobândit de ”Capitală culturală a județului Hunedoara”. Iar pentru toate aceste obiective, Diana Minodora Sandu este pregătită să se implice nu doar ca funcționar public, ci și în calitate de consilier local.

Comandat de PSD – Partidul Social Democrat Organizaţia Judeţeană Hunedoara
CUI 21200019