Natalia Intotero: ”Pentru noi și pentru viitorul celor dragi nouă, trebuie să ne exprimăm votul democratic”

În doar câteva zile, hunedorenii au de luat o decizie importantă. Chiar dacă libertățile noastre ne-au fost restrânse și suntem forțați să o facem în plină pandemie, trebuie să ne exprimăm votul democratic. O facem pentru noi și pentru viitorul celor dragi nouă, dar și pentru cei care astăzi nu mai sunt printre noi.

Întrebarea este, cu cine votăm și de ce? Votăm cu oamenii care au făcut ceva pentru comunitate și pentru familiile noastre. Votăm cu oamenii care ne-au convins că, în anii ce vor urma, știu ce au de făcut, dar știu și cum să o facă. Hunedorenii sunt oameni raționali și serioși, care știu să facă diferența dintre realitate și imaginația unor politicieni.

Programul de Guvernare al PSD este un plan bine structurat, realist și de impact, conceput cu experți și specialiști din fiecare domeniu în parte. Măsurile care pot influența viața tuturor hunedorenilor, în viziunea noastră social-democrată, sunt măsurile pentru sănătate, educație, muncă și dezvoltare locală.

În domeniul sănătății, propunem înființarea a 800 de centre comunitare medicale și 200 de centre de asistență medical ambulatorie de specialitate, care sunt cheia accesului sigur și rapid al cetățenilor la servicii de sănătate. De asemenea, pentru că credem în accesul neîngrădit la medicamentele esențiale, vom asigura compensarea lor, dar și a tratamentelor pentru pacienții din programele naționale. Intenționăm să sprijinim familiile prin îmbunătățirea stării de sănătate a femeii și a copilului, inclusiv prin dezvoltarea medicinii școlare.

Anul 2020 a lovit sistemul educațional românesc, iar măsurile luate pentru buna dezvoltare a copiilor au fost insuficiente. În primul rând, garantăm transportul gratuit pentru elevi, pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic. În continuare, vom accelera investițiile și dezvoltarea educației românești prin asigurarea laptopurilor și tabletelor, precum și prin realizare unui sistem integrat de eLearning. Materialele, cărțile și manualele o să fie online, pe Platforma Educațională, iar Biblioteca Virtuală Multimedia o vom dezvolta în colaborare cu Televiziunea Română. Pentru că suntem conștienți că viața unui părinte nu este ușoară, vom înființa școli cu program prelungit, până la ora 16,00, oferind astfel elevilor pe lângă programul şcolar şi posibilitatea de a servi o masă caldă şi de a participa la activități noi și interesante.

Nu în ultimul rând, vom implementa un Program Național de Sprijin al Elevilor și vom dezvolta programul existent de burse: 1000 lei/lună pentru bursa de asistență socială, 550 lei/lună pentru bursa socială, 400 lei/lună pentru bursa de studiu, 470 lei/lună pentru bursa de merit și 500 lei/lună pentru bursa de performanță.

Oamenii care muncesc au avut un an greu, instabil din punct de vedere financiar. Acești oameni merită siguranța locurilor de muncă, așa că vom acorda sprijin financiar pentru orice firmă care înființează și menține 1-2 ani locuri de muncă. Ca să stimulăm creșterea salariilor în mediul privat, vom acorda vouchere de până la 100.000 €/firmă pentru acoperirea cheltuielilor cu formarea sau reconversia profesională a angajaților, cu condiția creșterii salariilor celor care au parcurs programul de formare. Este primordial să reducem șomajul, iar acest lucru îl vom face prin finanțarea cu 2500-5000 lei a cursurilor de calificare tip școală de șoferi sau meșteșuguri pentru lucrătorii din grupuri sociale cu șomaj structural ridicat.

Chiar dacă muncim, trebuie să ne gândim și la familie. Astfel, programul de stimulare a natalității va acorda vouchere în valoare de 400 € la nașterea fiecărui copil, precum și vouchere pentru creșă, până la intrarea în grupa mică de la grădiniță.

Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că și dumneavoastră, ca și mine, ați crescut în Hunedoara. Eu iubesc acest județ și iubesc Bradul, localitatea mea natală. De aceea, mă bucur că vom avea posibilitatea să dezvoltăm județul nostru în continuare, prin descentralizare. PSD propune ca administrațiile locale, primăriile și Consiliul Județean, să aibă mai multă putere de decizie, pentru că noi știm cel mai bine cum să ne gospodărim casa, localitatea și județul nostru. Prin Fondul Național de Dezvoltare Locală, guvernarea PSD va aloca autorităților locale 3 miliarde de euro anual pentru investiții în infrastructură, apă-canalizare, salubrizare, cultură și sport.

Așadar, după cum puteți vedea, Partidul Social Democrat are planuri mari, dar realiste, pentru Județul Hunedoara. Împreună, după 6 decembrie, ne vom preocupa de ceea ce contează cu adevărat – siguranța unui trai mai bun pentru fiecare român.

În încheiere, vă doresc tuturor sănătate. Acum dar și pe 6 decembrie, să vă protejați corespunzător, pentru că mergem să votăm pentru Hunedoara.

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara

Comandat de PSD – Partidul Social Democrat, Organizația județeană Hunedoara – CUI mandatar 11200020 – Executat de Exclusiv Media Group SRL