Daily Archive: luni, noiembrie 2, 2020
Cultură
În urmă cu aproape un an de zile, într-o fericită regăsire pe tărâm cultural cu confratele Dorel Neamțu, cunoscut și apreciat gazetar sportiv al Văii Jiului din anii 90, …
Politică
Așa cum anticipa senatorul social-democrat Cristian Resmeriță săptămâna trecută, după ce proiectul său de lege privind introducerea așa numitului ”spor de Valea Jiului” primise un vot Negativ chiar din …
Administrație
Prefectura județului Hunedoara informează că, începând cu data de 02.11.2020, în urma numărului redus de personal, urmare a unor probleme medicale, programul de lucru cu publicul la sediu secundar …
Anunțuri
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 03.11.2020, în localitatea Petrila – între orele 9:00 – 16:00. Zonele afectate: str. George Enescu, str. Doinei, str. Carpați, str. Horea, …
Economie
Pentru cele peste 30 de gospodării situate pe strada Slătinioara din municipiul Petroșani, una din zonele rurale ale localității aflată la doi pași de centru, problemele legate de alimentare …
Administrație
În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: 1. ,, Proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului taxelor și tarifelor precum …