Primarul municipiului Lupeni, prof. Lucian Resmeriță apreciază implicarea directă, responsabilă și eficientă a directorilor din cadrul unităților de învățământ de pe raza municipiului Lupeni în elaborarea proiectelor prin care au fost atrase finanțări record din fonduri europene, precum și în gestionarea eficientă a activităților educaționale și administrative din cursul acestui an, în contextul pandemiei de...
Proiecte europene în valoare totală de 1,32 miliarde euro în implementare în Regiunea Vest
Potrivit bilanțului prezentat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest la finalul anului 2020, alocarea financiară pentru Regiunea Vest aferentă POR 2014-2020, gestionată de ADR Vest, este de 643,65 milioane euro – fonduri nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat). Față de alocarea inițială, în Regiunea Vest au fost contractate până în...
Subfiliala de Crucea Roșie din Lupeni, sponsorizată cu generozitate de firma Drupo
Activitățile din domeniul social și umanitar ale voluntarilor din cadrul Subfilialei de Crucea Roșie din municipiul Lupeni sunt deja cunoscute și apreciate nu doar în plan local ci și la nivel județean și chiar național. Exemplul de devotament și implicare al echipei de voluntari conduse de Simona Hîreiașu, în mod deosebit în sprijinirea copiilor din...
Alte peste 1500 de tablete electronice ajung la elevii hunedoreni
Nu mai puțin de 1567 de elevi hunedoreni din 39 de unități de învățământ din județ, vor beneficia de dispozitive electronice pentru derularea activităților educaționale în mediul on-line. Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, a trimis pentru județul Hunedoara 1567 de tablete electronice, reprezentând a doua tranșă din cele 2759 de tablete alocate elevilor...
Ce priorități au primarii de municipii pentru anul 2021
În prima ședință a Asociației Municipiilor din România, în noua formulă de conducere constituită după alegerile din 2020, primarii din România și-au stabilit și prioritățile comune ale mandatului 2021-2024. Potrivit președintelui AMR, Emil Boc (primarul municipiului Cluj), principalele obiective comune ale primarilor de municipii din România sunt: Reorganizarea administrativ-teritorială. România este singura țară din Uniunea...
A fost aprobată noua structură a Guvernului. Aflați aici care sunt noile ministere.
Guvernul a aprobat, în ședința de luni, 28 decembrie 2020, Ordonanța de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale, act normativ ce reglementează noua structură a Guvernului și a ministerelor. Ordonanța de Urgență este promovată ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr.31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României,...