Valea Jiului se află în ”Cod galben” de vreme rea

Home Stiri la zi Valea Jiului se află în ”Cod galben” de vreme rea
Valea Jiului se află în ”Cod galben” de vreme rea
Potrivit meteorologilor, în intervalul 04 ianuarie, ora 14:00 – 05 ianuarie, ora 08:00 sudul județului Hunedoara se află sub avertizarea meteo de tip COD GALBEN de vreme rea.
În intervalul menționat, va ploua în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
În aceste condiții, Dispeceratul Drumuri Județene din cadrul Consiliului județean Hunedoara informează participanții la trafic că toate problemele legate de traficul rutier îngreunat sau blocat din cauza condițiilor meteo pe timp de iarnă pot fi anunțate, 24 de ore din 24, la numărul de telefon 0737.553.971 al dispeceratului care funcționează la Consiliul Județean Hunedoara. La acest număr răspunde în permanență ofițerul de serviciu care va centraliza sesizările și va transmite operatorilor informațiile necesare pentru a interveni.
Reprezentanții Dispeceratului pentru drumuri județene din Hunedoara roagă participanții la traficul rutier să se asigure înainte de a porni la drum că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru această perioadă a anului.