Senatorul Lucica Muntean își începe activitatea de parlamentar și promite implicare, muncă și responsabilitate

Aleasă în Parlamentul României, în funcția de senator PNL, la alegerile parlamentare din decembrie 2020, apreciatul dascăl din Valea Jiului Lucica Dina Muntean declară că-și începe această nouă misiune în slujba comunității hunedorene, având ca deziderate de bază implicarea, munca și responsabilitate.

Senatorul Lucica Dina Muntean va face parte din două importante comisii parlamentare, constituite la nivelul Senatului, respectiv Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, în care deține calitatea de membru. În plus, aceasta va fi prezentă și în Comisia de învățământ, știință, tineret și sport, având în vedere experiența celor 44 ani de activitate pe care i-a acumulat în acest domeniu. ”Ori de câte ori se va impune sau voi considera că pot exprima un punct de vedere privind educația din România, o voi face cu toate responsabilitatea. De altfel, prin responsabilitate, muncă și implicare cred că voi putea contribui la tot ceea ce înseamnă bunul mers al acestor structuri interne de lucru ale Senatului. În următorii ani voi reprezenta interesele tuturor cetățenilor hunedoreni privind aceste aspecte ale vieții lor, care, timp de opt ani, au constituit importante domenii de interes și în activitatea de consilier pe care am desfășurat-o în cadrul Consiliului local al Municipiului Petroșani”, a declarat senatorul Lucica Muntean.