Daily Archive: marți, septembrie 7, 2021
Stiri la zi
Mai bine de o lună a așteptat temerarul înotător Avram Iancu să primească ”unde verde” din partea meteorologilor din Ungaria pentru a reveni pe lacul Balaton, acolo unde și-a …
Cultură
Pub-ul Barock din Petroșani a devenit un punct de reper pe harta municipiului Petroșani, nu doar datorită specificului său unic ci mai ales datorită evenimentelor artistice speciale pe care …
Educație
Deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero, președinte al Comisiei pentru Învățămât de la camera Deputaților arată că, la începutul acestui an, datele oficiale privind numărul elevilor care nu pot participa …
Administrație
Directorii unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Petroșani au avut, în cursul zilei de 7 septembrie 2021, o întrevedere cu reprezentanții administrației publice locale, în cadrul căreia au fost …
Stiri la zi
Ediția 2021 a Campionatului Național de Turism Sportiv ”Ștafeta Munților” s-a încheiat odată cu derularea concursului de turism ”Trofeul Pro Parâng”, eveniment aflat la cea de-a șasea ediție, organizat …
Educație
Zeci de tineri iubitori ai sportului minții au urcat, la finalul săptămânii trecute, în stațiunea Parâng din municipiul Petroșani pentru a participa la o competiție șahistă devenită deja una …
Educație
Pentru a opta oară în ultimul deceniu, „Let’s Do It, Romania!” se pregătește să devină cea mai importantă zi de curățenie națională din România. Evenimentul, care anul acesta va …