Conferință de informare a fermierilor din județul Hunedoara privind programele APIA

O conferință de informare a fermierilor din județul Hunedoara pentru promovarea măsurilor delegate de AFIR către APIA din Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR), a avut loc luni, 4 octombrie 2021 la Deva, în organizarea Agenție de Plăți și Intervenții pentru Agricultură. Prin acest tip de eveniment, organizatorii își propun să eficientizeze implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate și să crească gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora.

În sala de conferințe a complexului „Archia” din Deva au participat fermieri din județul Hunedoara, specialiști ai APIA și reprezentanți ai autorităților publice locale și județene.

Din partea APIA Hunedoara, Directorul executiv al Centrului Județean, Veronica Topor, a prezentat situația actuală a accesării fondurilor europene pentru dezvoltare rurală în județul Hunedoara.

Discuțiile, care au constat într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, au fost conduse de Directorul General Adjunct al APIA, Paul Eduard KMEN.

La eveniment a participat și prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian care le-a transmis participanților felicitări pentru faptul că numărul proiectelor depuse în ultimul an poziționează județul Hunedoara pe unul din primele locuri la nivel național. De asemenea, acesta a recomandat fermierilor să folosească și în următoarea perioadă sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Guvernului României, astfel având posibilitatea ca afacerile lor să se dezvolte.

De asemenea, Consiliul județean Hunedoara a fost reprezentat la această întâlnire de Costel Avram, administratorul public al județului. Acesta a arătat că din 2006 până în prezent, peste 600 de milioane de euro au ajuns la fermierii din județul nostru. ”Conferința de promovare a măsurilor implementate de APIA din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a fost o întâlnire care s-a dovedit a fi schimb de idei și bune practici, utile pentru fermierii care solicită sprijin pentru finanțarea proiectelor proprii. Felicit reprezentanții APIA, pe directorul centrului Județean Hunedoara al APIA, doamna Veronica Topor, pentru modul în care se implică pentru a veni în sprijinul agricultorilor și crescătorilor de animale”, a declarat Costel Avram.

Măsurile vizate în discuțiile autorităților cu fermierii la conferința de la Deva au fost: Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 – Submăsura 8.1 – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsura 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu, Măsura 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.