Guvernul a aprobat 73.000 de lei pentru persoanele disponibilizate de la SNIMVJ

La propunerea Ministerului Energiei, în ședința de Guvern din 8 decembrie, a fost adoptată HOTĂRÂREA pentru aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine –Valea Jiului S.A.

Astfel, s-a aprobat alocarea sumei de 73 mii lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine –Valea Jiului S.A., în condițiile planului de disponibilizare, aprobat potrivit legii.

Așa cum am mai spus nu lăsăm pe nimeni în urmă și nu neglijăm partea socială. Chiar dacă ne-am asumat o serie de măsuri, ne asigurăm că minerii nu vor avea de suferit și vor avea parte de susținere financiară”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare și de închidere a minelor în perioada 2019-2032, cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit o serie de măsuri care să asigure o protecție socială adecvată persoanelor care activează în cadrul operatorilor economici care derulează programe de închidere a exploatărilor miniere și  pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive.