În Gerar din cinșpe zile
Răsfoind prin niște file,
M-au prins dorurile-n zori
De-a citi niște scrisori…
Prima, îmi așază-n minte
Luna… care blând, cuminte
Deopotrivă stăpânește
Din ‘nălțimile celeste
Pe cel slab, pe cel puternic,
Rege, rob, onest, nemernic…
Și de-un dascăl ce pe umăr
Ține lumea într-un număr.
Cea de-a doua mă transpune
De la lună… în genune…
Printre iambi, trohei, ispite,
Căi înguste, căi greșite…
La scrisoarea ce-a de-a treia
Încep să-nteleg ideea
Că istoria se repetă-n
Astă lume deșuetă.
Cât de bine-ai scris, Emine,
Despre mințile meschine,
„Astă pleavă, ăst’ gunoi”
A rămas aici, cu noi…
Și să uit de supărare
Iau a patra ta scrisoare
Și… iubirea mă asaltă,
„El înalt și ea înaltă”…
Și-n final, a cincea parte
Mi-amintește despre-o carte
Care spune că femeia
Este lacătul și cheia.
Cinci scrisori… le recitesc…
Plâng… Emine-ți mulțumesc!
Tu ești sus… Luceafăr blând,
Printre stele luminând…
