Intervenții ale drumarilor pe șoselele din județul Hunedoara

Home Stiri la zi Intervenții ale drumarilor pe șoselele din județul Hunedoara
Intervenții ale drumarilor pe șoselele din județul Hunedoara

Pe parcursul zilei de 17 ianuarie, respectiv nopții 17/18 ianuarie, județul Hunedoara s-a aflat sub mai multe avertizări meteo de tip COD GALBEN și PORTOCALIU și pe alocuri, chiar ROȘU, fenomenele vizate fiind intensificări puternice ale vântului, ninsori și viscol în zona de munte. În acest context, comandamentul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara a mobilizat operatorii pe principalele drumuri județene afectate de condițiile meteo.

Astfel, în cursul zilei de luni, drumarii au acționat cu utilaje de deszăpezire pe DJ 761 – zona Certeju de Sus – Săcărâmb, DJ 687D – zona Lunca Cernii, DJ 687E – zona Ghelari, DJ 700 – zona Simeria, DJ 668D – zona Băcia, DJ 107A – Rapoltu Mare.

De asemenea, pe parcursul întregii zile s-a acționat cu material antiderapant pe DJ 709F (Masivul Parâng), DJ 664A (Straja), DJ 666 (Merișor), DJ 672C (lim. jud. Gorj), DJ 761 (Certeju de Sus), DJ 761A (Toplița Mureșului), DJ 761G (Vărmaga), DJ 706A (Băița), DJ 705K (Geoagiu), DJ 705 (Geoagiu – Balșa), DJ 742A (Buceș), DJ 687 (Hunedoara – Călan), DJ 761 (Săcărâmb), DJ 706A (Bretea Mureșană), DJ 107A (Bobâlna), DJ 687J (Cerbăl), DJ 687E (Ghelari), DJ 687F (Lelese), DJ 708D (Muncelu Mic),DJ 706 (Ilia-Vorța-Visca).

Luni seara, între orele 20.30 – 23.00, zona montană a județului Hunedoara s-a aflat sub avertizare COD ROȘU (viscol puternic, intensificări ale vântului, vizibilitate sub 0 m la altitudini de peste 1.800 m). Utilajele de deszăpezire au acționat de drumurile menționate anterior și în cursul nopții de luni spre marți pentru a asigura siguranța circulației publice.

„Ne-am mobilizat imediat după ce au fost emise avertizările meteo și s-au luat măsuri pentru ca circulația să se desfășoare în toate zonele. Facem precizarea că intervențiile se fac după un normativ care prevede timpii de acțiune în funcție de categoria drumului. Toate drumurile sunt importante pentru noi, dar trebuie să acționăm cu prioritate acolo unde sunt cele mai mari probleme. Rămânem vigilenți, dispeceratul funcționează 24 de ore din 24 și suntem pregătiți să intervenim pentru a asigura măsurile de siguranță pe toate drumurile județene”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.

Sudul județului Hunedoara se află sub avertizare meteo COD GALBEN până în această seară la ora 20. Participanții la traficul rutier sunt sfătuiți să se asigure înainte de a porni la drum că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru această perioadă a anului.

Toate problemele apărute în trafic pe DRUMURILE JUDEȚENE pot fi semnalate la Dispeceratul de iarnă, telefon 𝟎𝟕𝟑𝟕 𝟓𝟓𝟑 𝟗𝟕𝟏, care funcționează 24 de ore din 24.