Prefectul județului Hunedoara dă asigurări că Termocentrala Paroșeni va funcționa

Home Economie Prefectul județului Hunedoara dă asigurări că Termocentrala Paroșeni va funcționa
Prefectul județului Hunedoara dă asigurări că Termocentrala Paroșeni va funcționa

”Sucursala Electrocentrale Paroșeni va funcționa în continuare și nu există niciun motiv de îngrijorare privind întreruperea activității de producere a energiei electrice.” Afirmația îi aparține prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian.

Prin  intermediul unui comunicat transmis redacției, acesta îi asigură pe toți angajații Complexului Energetic Hunedoara, mineri și energeticieni, că Instituția Prefectului va urmări îndeaproape și cu atenție ca toate măsurile luate pentru ca activitatea Termocentralei Paroșeni să se desfășoare în continuare fără întreruperi, dar cu respectarea legii privind condițiile de mediu. Prefectul de Hunedoara spune că trebuie însă păstrat un echilibru legal din punct de vedere al funcționării termocentralei și al conformării privind respectarea normelor de protecție a mediului înconjurător.

În același timp, potrivit precizărilor făcute de prefectul Călin Petru Marian, atât Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu cât și Agenția pentru Protecția Mediului trebuie să-și îndeplinească prerogativele stabilite de lege și să urmărească în continuare ca Termocentrala Paroșeni să acționeze pentru a lua toate măsurile tehnice pentru a se încadra în cerințele normelor europene și naționale în domeniul protecției mediului.

”Pentru instituțiile statului, activitatea Complexului Energetic Hunedoara, implicit a Termocentralei Paroșeni, este foarte importantă și în acest moment sunt asigurate toate condițiile pentru ca exploatarea cărbunelui și producerea energiei electrice să se desfășoare în continuare”, a mai declarat prefectul Petru Călin Marian.