Proiecte educative derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara

Home Educație Proiecte educative derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara
Proiecte educative derulate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara

„Cum să creștem sănătoși”, ”ABC-ul emoțiilor” și ”Necenzurat” sunt trei dintre proiectele naționale de prevenire a consumului de droguri, implementate la nivelul județului Hunedoara de cadrele didactice formate de către specialiștii Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara.

”CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI” este un proiect ce presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor de rezolvare fără violenţă a conflictelor şi de luare a deciziilor.

,,ABC-UL EMOŢIILOR” este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, dezvoltarea comunicării asertive, gestionarea emoţiilor neplăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă. Proiectul se adresează elevilor din ciclul primar.

,,NECENZURAT” este un proiect ce se adresează elevilor de gimnaziu. Proiectul este atestat și evaluat din punctul de vedere al eficienței, la nivel internațional, având două componente – una pentru elevii de 12-14 ani, care cuprinde 12 lecții ce au ca scop dezvoltarea de abilități de viață și integrare socială, iar a doua, componenta pentru părinți, care cuprinde 3 module de coaching pe domeniul echilibrării relației cu copiii.

În prezent, în județul Hunedoara, aceste 3 proiecte sunt implementate de cadrele didactice formate în 21 de unități de învățământ, din 46 de clase. Astfel, peste 1150 de elevi din ciclul primar și gimnazial beneficiază de activități de prevenire a consumului de droguri, prin intermediul activităților din aceste proiecte.