Iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția, într-un mod inedit, în Parcul CAP din Lupeni

Home Stiri la zi Iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția, într-un mod inedit, în Parcul CAP din Lupeni
Iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția, într-un mod  inedit, în Parcul CAP din Lupeni

Apreciat loc de întâlnire și promenadă al locuitorilor municipiului Lupeni din toate generațiile, Parcul CAP întâmpină și în acest an sărbătorile pascale nu doar într-o frumoasă atmosferă de primăvară, în care verdele crud al gazonului se îmbină armonios cu culorile vii ale copacilor înfloriți, ci și cu o serie de noi figurine specifice, care confirmă că aici iepurașul de Paște și-a făcut deja apariția.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, o idee mai veche a primarului Lucian Resmeriță a fost dusă la îndeplinire, odată cu achiziționarea unor decorațiuni speciale de paște de către Primăria municipiului Lupeni și amplasarea acestora pe spațiul public din zona Parcului CAP. De câteva zile aici și-au făcut apariția, spre bucuria celor mari, dar mai ales a celor mici, iepurași, ouă încondeiate și alte decorațiuni specifice sărbătorilor pascale, ale căror dimensiuni le fac vizibile și al căror colorit le fac deosebit de atractive. Deja, rețelele de socializare s-au umplut cu imagini ale celor care și-au făcut fotografii cu noile decorațiuni, iar vestea că acestea se regăsesc în parcul CAP Lupeni a făcut ca acesta să devină din nou o destinație pentru mulți locuitori din Valea Jiului care vor, la rândul lor, să-și facă măcar un selfie special cu iepurașii de Paște din Lupeni și cu giganticele ouă încondeiate.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că ideea de a achiziționa aceste decorațiuni i-a venit după ce, în deplasările sale în alte orașe din țară și din străinătate, a văzut cum oamenii se bucură de prezența acestor decorațiuni în preajma sărbătorilor. ”Sărbătorile pascale sunt, pentru noi toți, un prilej de bucurie, care este cu atât mai mare cu cât ele vin odată cu primăvara, anotimpul renașterii naturii dar și al speranțelor oamenilor. Ne-am dorit ca și cetățenii din municipiul Lupeni să se poată bucura de un astfel de loc memorabil. Ne-am gândit să oferim celor mici, dar și părinților și bunicilor noștri  imaginea simbolurilor pascale, la o scară mai mare și am adus aceste surprize de Sfintele Paște, pentru toți locuitorii municipiului Lupeni. Sunt o pată de culoare, pentru că,  pe ouăle uriașe sunt înfățișați și pictați  munții noștri,  cu care ne mândrim, natura care ne oferă un mediu curat și pe care trebuie să-l respectăm, cu toții. Încercăm să aducem un suflu nou, după cei doi ani de pandemie, și-mi doresc  să contribuim cu toții, ca cetățeni ai municipiului Lupeni, la cultura schimbării, pentru creșterea calității vieții urbane și să avem mereu cu noi, o permanentă dorință de a face mult  mai multe pentru comunitatea  noastră”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Figurinele pascale vor rămâne în Parcul CAP până după Paște, astfel încât toți cei care vor să le vadă și să le fotografieze să o poată face, intrând în același timp în atmosfera unui Paște fericit !