Luna curățeniei cu lecție deschisă privind ecologizarea, la Școala gimnazială din comuna Bănița

Home Educație Luna curățeniei cu lecție deschisă privind ecologizarea, la Școala gimnazială din comuna Bănița
Luna curățeniei cu lecție deschisă privind ecologizarea, la Școala gimnazială din comuna Bănița

Elevii Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII din comuna Bănița au înlocuit, preț de o zi, cursurile obișnuite din sălile de clasă, cu o ”lecție deschisă” pe teme de ecologizare care a avut loc chiar pe domeniul public al localității.

La această activitate au participat, alături de copii și profesori, primarul comunei Bănița – Petru Dorin Marc împreună cu reprezentanții ai companiei de salubritate SC SUPERCOM SA și cu angajați ai primăriei,

Împreună, aceștia au derulat o serie de activități de voluntariat care au vizat ecologizarea zonelor verzi din zona centrală a comunei. Primarul Petru Dorin Marc s-a declarat încântat de interesul copiilor pentru această activitate, utilă și recreativă deopotrivă și le-a transmis mulțumiri copiilor pentru gestul lor civic, felicitând în același timp implicarea prof. Andreea Simona Jitea-Nicolae pentru inițiativă și coordonare.

„Ne-am alăturat și noi campaniei naționale denumită „Curățăm România”. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru sprijin, pentru că astfel putem da un exemplu și putem învăța să protejăm mediul înconjurător. Numai împreună putem avea o comună curată, un județ curat, o țară mai curată”, a spus Andreea Simona Jitea Nicolae, directorul Școlii din Bănița.

Acțiunea de ecologizare face parte din programul campaniei „Curățăm România” – Luna curățeniei în județul Hunedoara” desfășurată sub patronajul Instituției Prefectului județului HUneodara, cu sprijinul companiei Supercom. Reprezentanții companiei de salubritate au pus la dispoziția paerticipanților saci galbeni și albaștri pentru deșeuri, iar reprezentanții companiei le-au vorbit elevilor despre importanța colectării selective a deșeurilor. Tuturor elevilor participanți le-au fost distribuite, la finalul activității, cadouri din partea Supercom.