Programul spectacolelor de la final de aprilie la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani

Home Cultură Programul spectacolelor de la final de aprilie la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Programul spectacolelor de la final de aprilie la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani

După scurta vacanță de Paște, actorii Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani revin pe scenă, în fața publicului spectator, cu o nouă serie de trei spectacole care marchează finalul lunii aprilie din actuala stagiune.

Vineri, 29 Aprilie 2022, de la ora 18.00, sunteți invitați să vizionați Spectacolul „Colecționarul” de John Fowles, regia Ciprian Huțanu. Colecționarul, primul roman al lui John Fowles, este o carte cu o concepție absolut originală, despre pasiunea unui funcționar neînsemnat. Un tânăr timid, asocial, este ușor-ușor cuprins de nevinovată bucurie de a colecționa obiecte. Odată cu primirea unei moșteniri consistente, mica lui plăcere ia proporții și ajunge treptat să-i domine viața. Destinul său capătă o întorsătură neobișnuită atunci când răpește și sechestreazã o studentă la Arte Frumoase, încercând să stabilească astfel o legătură afectivă imposibilă între el și victimă.

Romanul Colecționarul a inspirat o ecranizare de succes, în regia lui William Wyler, de trei ori nominalizată la premiile Oscar și câstigătoare a Globului de Aur.

Din distribuția spectacolului pus în scenă la teatrul din Valea Jiului fac parte actorii: Alexandru Cazan, Andrada Dobre și Izabela Badovics.

Spectacolul are loc în Sala Artelier, locurile fiind limitate. Prețul unui bilet este de 20 de lei.

Sâmbătă, 30 Aprilie 2022, de la ora 18.00, sunteți așteptați la o nouă reprezentație a celei mai recente piese care a intrat în repertoriul Teatrului ”I.D. Sîrbu”, respectiv spectacolul „Detectorul de minciuni” de Vasili Sigarev, în regia lui Ion Vânt. Scenografia este semnată de Marius Niculescu.

Actorii Nicoleta Bolcă, Mihai Sima și Dorin Ceagoreanu sunt protagoniștii acestei comedii spumoasă. plină de neprevăzut. „A fost odată ca niciodată o familie, familia Bâzov. Familia e compusă, evident, dintr-un el si un ea. El, Boris Semionovici, 42 de ani, ea Nadejda Petrovna… fiind totuși o doamnă, nu-i vom dezvălui vârsta. La o primă vedere pare a fi o familie obișnuită, dar, odată, Boris se îmbată, cine nu greșește, și uită unde a pus salariul. Nadejda, fiind o bună gospodină, nu poate lăsa ca acest incident să rămână așa. Ce ți-e și cu femeile astea… așadar cheamă un specialist să rezolve problema. Va rezolva oare problema sau nu? Și dacă o va rezolva, oare totul se va termina? Veți afla urmărind spectacolul!”

Prețul unui bilet este de 20 sau 25 de lei, în funcție de categoria locului.

Duminică, 1 Mai 2022, de la ora 12.00, cei mici și nu numai sunt așteptați în lumea basmelor. Actorii teatrului din Petroșani au pregătit pentru ei, de la ora 12.00, Spectacolul „Fata moșului și față babei” după cunoscută poveste a lui Ion Creangă, regia Horațiu Ioan Apan.

Spectacolul deapănă povestea potrivi căreia, demult, existau un moș și o babă. Baba avea o fată, dar și moșul avea una. Fata moșului era frumoasă, harnică, delicată, bună la suflet, pe când, fata babei era fix invers. Pentru a vedea peripețiile celor două fete dar și cum bunătatea, hărnicia și dăruirea înving răutățile, vă așteptăm la vizionarea spectacolului.

Din distribuție fac parte: Andrada Dobre, Oana Crișan, Mihai Sima, Oana Liciu Gogu, Izabela Badovics și Gheorghe Stoica

Prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și de 10 lei pentru adulții însoțitori.