Gheorghe Ile, cetățean de onoare post-mortem al orașului Uricani

Home Administrație Gheorghe Ile, cetățean de onoare post-mortem al orașului Uricani
Gheorghe Ile, cetățean de onoare post-mortem al  orașului Uricani

O decizie adoptată de curând de Consiliul local al orașului Uricani, la inițiativa primarului Dănuț Buhăescu readuce în atenție personalitatea inginerului Gheorghe Ile, fost primar al municipiului Vulcan și unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni ai Văii Jiului în deceniul precedent. Astfel, consilierii locali de la Uricani i-au conferit lui Gheorghe Ile, post-mortem, titlul de Cetățean de onoare al orașului Uricani.

”Am avut de mai multă vreme intenția de a-i acorda titlul de cetățean de onoare al orașului Uricani domnului Gheorghe Ile, încă de pe vremea când domnia sa era încă primar la Vulcan, dar am tot amânat, apoi a venit nefericitul moment al trecerii dumnealui la cele veșnice. Anul acesta, într-un fel în semn de omagiu la împlinirea unui an de la decesul său, am considerat că este momentul să ducem la bun sfârșit acest demers și am propus Consiliului local să-i conferim domnului Gheorghe Ile titlul de Cetățean de onoare al orașului Uricani”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta arată că, deși nu a fost locuitor al orașului Uricani, activitatea lui Gheorghe Ile are legătură cu acest oraș și chiar și-a lăsat amprenta asupra dezvoltării acestuia. ”Poate puțină lume știe, dar în tinerețea sa, Gheorghe Ile a studiat la Uricani, unde a fost elev la liceul industrial care a funcționat în orașul nostru undeva în anii 60-70. Practic, aici, la Uricani s-a format profesional cel care avea să devină un valoros inginer și, mai apoi, primar al Văii Jiului. În altă ordine de idei, eu ca primar și administrația locală de la Uricani, în general, am avut parte de un sprijin permanent și considerabil din partea domnului Gheorghe Ile în diverse probleme de administrație, iar experiența și sfaturile dumnealui au fost întotdeauna valoroase și binevenite, concretizate prin decizii care au condus la proiecte benefice pentru întreaga noastră comunitate. Nu ascund faptul că domnul Gheorghe Ile a fost și un om apreciat și respectat în orașul Uricani”, a mai precizat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Potrivit acestuia, cel mai probabil însemnele oficiale privind atribuirea calității de Cetățean de onoare post-mortem fostului ing. Gheorghe Ile vor fi înmânate familiei acestuia de către reprezentanții administrației locale de la Uricani.