Sofia Tutunaru aduce în Valea Jiului titlul de campioană națională la tenis de câmp

Home Stiri la zi Sofia Tutunaru aduce în Valea Jiului titlul de campioană națională la tenis de câmp
Sofia Tutunaru aduce în Valea Jiului titlul de campioană națională la tenis de câmp

Încă un sportiv al Văii Jiului scrie istorie, printr-o performanță excepțională la tenis de câmp. Sofia Tutunaru, sportivă în cadrul secției de tenis de câmp a CSM Petroșani, antrenată de Gabriel Băluș, a câștigat titlul de campioană națională la recent încheiatele Campionate Naționale U10 ale României de la București.

Ediția din acest an a Campionatelor Naționale de vară U10 a programat peste 150 de meciuri pe terenurile Centrului Național de Tenis al FRT din București.

Antrenată de Gabriel Băluș, sportiva din Petroșani a reușit să se impună în turneul de simplu al fetelor, obținând Locul I după o finală extrem de disputată, precum și Locul III la dublu. În turneul de simplu al fetelor, unul foarte echilibrat, titlul de campioană a fost câștigat de Sofia Dana Tutunaru, de la CSM Petroșani, la finalul unui meci foarte disputat, 4-1, 2-4, 10-8, cu Natalia Gabriela Dragomir, de la ACS Tennis Performance Team din București.

În finala de dublu a fetelor s-a impus perechea Ania Curuia (TC Wilson București ) / Natalia Dragomir, scor 4-1, 4-1, în fața dublului Ana Maria Cîmpan (CS Văideanu Brașov) / Elena Natalia Nichita (ACS Young Tennis Development). Finala mică, pentru locul 3, a fost câștigată de Eva Maria Bulai și Sofia Dana Tutunaru care au trecut cu 5-4(1), 4-2, de perechea Mara Andreia Diaconu / Antonia Gabriela Voicu (CS Mamaia-IDU).

Directorul de turneu al acestei competiții a fost antrenorul federal Andrei Mlendea. Echipa de arbitri condusă de Sergiu Vladu a fost compusă din Antonescu Tudor, Moroi Vlad, Gheorghe Ștefania, Dumitrescu Sorin și Dumitru Alexandra.

Performanța de excepție a sportivei din Valea Jiului a fost salutată și de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Acesta spune că pentru municipiul Petroșani este o mare onoare să aibă o performanță la acest nivel și promite că va propune Consiliului Local Petroșani premierea atât a sportivei, cât și a antrenorului. ”Vom face acest lucru așa cum de fiecare dată am susținut excelența, atât în educație, cât și în sport. Prin performanțele obținute, CSM Petroșani dovedește încă o dată că duce mai departe tradiția atât la tenis de câmp, cât și la alte discipline sportive și îi asigur deopotrivă pe sportivi și pe antrenori de întreaga mea susținere și implicare. De asemenea, adresez cele mai sincere felicitări tuturor părinților care îi susțin și îi încurajează pe copii să practice sportul”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.