”Romanța, regina inimilor”, ajunge în noiembrie în județul Hunedoara

Home Cultură ”Romanța, regina inimilor”, ajunge în noiembrie în județul Hunedoara
”Romanța, regina inimilor”, ajunge în noiembrie în județul Hunedoara

Luna noiembrie aduce, din punct de vedere artistic, pentru iubitorii de muzică din județul Hunedoara, ocazia de a se bucura de un eveniment de excepție, odată cu concertul extraordinar ”Romanța, regina inimilor”, care va fi prezentat la Deva, pe scena Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”, în data de 2 noiembrie 2022, de la ora 18,00.

Spectacolul va aduce în fața publicului devean, o serie de interpreți reprezentativi ai acestui gen, laureați ai festivalului „Crizantema de Aur”, cel mai important festival de romanțe din țară. Îi veți putea urmări pe Alina Mavrodin Vasiliu, Alexandru Pugna, Matilda Pascal Cojocărița, Cristian Fodor, Camelia Florescu, Nicoleta Vasile, Darius Divian Iordănescu, Samuel Barani, Alina Huțu și Georgeta Plută.

Evenimentul vine la scurt timp după ce la Târgoviște, în ”Cetatea Romanței” s-a încheiat recent cea de-a 55-a ediție a Festivavului de romanțe ”Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, eveniment artistic unic în lume și emblematic pentru arta muzicală românească. Ne amintim cu plăcere și mândrie locală că, pe tabloul acestui concurs, la secțiunea de creație, au fost prezente, alături de romanțe scrise de veritabili titani ai muzicii românești, cele mai noi creații semnate de compozitorul lupenean Bela Andrași, dar și de colaboratorul apropiat al acestuia, compozitoarea, textiera și interpreta Camelia Florescu. Aceasta s-a numărat de altfel și între laureații ediției din acest an, romanța scrisă și interpretată de Camelia Florescu, ”De la fereastra inimii mele”, fiind clasată pe locul secund la secțiunea ”Creație”, după ce a întrunit aprecieri unanime din partea publicului dar și a juriului condus de apreciatul compozitor român Sabin Pautza. De altfel, toate compozițiile Cameliei Florescu, prezentate la ediția din acest an a Festivalului ”Crizantema de aur” au fost premiate, iar cel mai recent volum de versuri publicat de aceasta, s-a bucurat de o lansare pe măsura valorii acestei artiste complete chiar în cadrul festivalului de la Târgoviște.

Pentru Bela Andrași, aflat la a treia participare la Festivalul de Romanțe ”Crizantema de aur”, însăși prezența pe scenă în compania unor compozitori și interpreți de mare calibru este o performanță în sine și chiar dacă romanța sa, interpretată magistral de Alina Huțu, nu s-a numărat printre câștigători, această compoziție specială, dublată de mesajul de o sensibilitate aparte al textului scris de Camelia Florescu, a ajuns la inimile publicului, emoția acestei piese fiind cu atât mai mare cu cât piesa ”Floare de dor” a fost scrisă de Bela Andrași în memoria mamei sale, trecută în acest an la cele veșnice.  Vă invităm să vizionați această compoziție, în interpretarea artistei Alina Huțu, chiar de pe scena Festivalului ”Crizantema de aur”.

Remarcăm de asemenea faptul că și în acest an, în orchestra care a acompaniat interpreții din cadrul Festivalului de romanțe ”Crizantema de aur” de la Târgoviște a fost prezent, printre alții, și maestrul Gheorghe Câlțea, un alt valoros muzician al Văii Jiului și al județului Hunedoara, dirijorul Ansamblului profesionist ”Drăgan Muntean” din Deva. Acesta va conduce de altfel și ochestra Ansamblului Profesionist ”Drăgan Muntean” ce va acompania artiștii care vor urca pe scena evenimentului ”Romanța, regina inimilor” de la Deva, acolo unde iubitorii acestui gen muzical pot participa gratuit, în limita locurilor disponibile în sala de spectacol.